Prin alte facultăţi s-a întâmplat acum câţiva ani. La noi, la ştiinţe Politice (Universitatea Bucureşti), abia anul trecut. Până atunci aveam admitere cu interviu dat în faţa unei comisii. Nu era simplu, mai ales la secţiile cu predare în engleză sau franceză. Anul trecut, facultatea a fost obligată să adopte metoda admiterii "cu dosar". Ajungi student doar pe baza notelor din liceu şi de la bacalaureat.
Efectele au fost devastatoare. Exis-tă un obicei, între profesori, să raporteze "perlele" pe care unii elevi sau studenţi le produc la examene. Mă tem că nu mai sunt în măsură să fac acest lucru. Nivelul este atât de scăzut acum încât aberaţia a devenit regula, nu excepţia. La examenul de istorie a gândirii politice procentul celor care au promovat, la sfârşitul anului I, este de circa 20%.
În facultăţi a apărut, datorită admiterii "cu dosar", un student de tip nou. Eu nu am întâlnit acest gen uman decât prin anii "80, când am fost elev, pentru doi ani, la un liceu industrial de periferie. Cunoştinţele lor sunt riguros egale cu zero. Mulţi dau foaia goală înapoi, la examenele scrise, ori lasă doar câteva rânduri, cu o grafie precară.
Mai gravă decât lipsa cunoştinţelor este lipsa motivaţiei. Numeroşi studenţi nu au nici o idee despre raţiunea pentru care au venit la facultate. Unii sunt înscrişi la două sau chiar trei facultăţi în acelaşi timp. Pe unii nu îi vezi decât la examene. Pe alţii, nici atât. Sunt simple nume trecute într-un catalog.
Întâlnirea cu asemenea personaje este o experienţă care te înmărmureşte, ca dascăl. Am avut de-a face, până acum, cu destule "poame". Însă aceştia erau excepţia. Ştiau că sunt "în ofsaid" şi încercau şi ei micile trucuri pe care studenţii le-au exersat dintotdeauna.
Acum însă, e cu totul altceva. Ai senzaţia că ai oprit pe cineva pe stradă să îl întrebi despre distincţia dintre Gemeinschaft şi Gesel
