Alexandru Retegan va reveni la conducerea Casei de Pensii Alba, în cursul acestei săptămâni, după ce va primi ordinul de numire pe post din partea Casei Naţionale de Pensii.
Alexandru Retegan este noul director executiv al Casei de Pensii Alba. Asta după ce a promovat examenul susţinut săptămâna trecută la Bucureşti, la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. Celălalt contracandidat a fost chiar actualul şef al instituţiei, Nicolae Nartea, care lucrează în cadrul instituţiei de 36 de ani.
„Am sunat şi mi s-a spus că am luat examenul pentru funcţia de director executiv al Casei de Pensii Alba. Nu ştiu cu ce notă l-am promovat, n-am întrebat, important este că l-am promovat. Ca atare mă voi întoarce la conducerea instituţiei. Cel mai probabil, în cursul acestei săptămâni voi primi ordinal de numire pe post din partea Casei Naţionale de Pensii“, a declarat Alexandru Retegan.
Ambii candidaţi au susţinut câte o probă scrisă şi un interviu.
De profesie jurist, Retegan a mai condus Casa Judeţeană de Pensii, timp de câteva luni, în 2009, când i-a încetat contractul de management. A fost înlocuit chiar de actualul director al instituţiei, Nicolae Nartea.
Alexandru Retegan a ajuns pe lista candidaţilor pentru funcţia de director executiv al Casei de Pensii Alba la propunerea UNPR, în baza protocolului semnat la nivel judeţean cu PDL, în urmă cu doi ani. Prin acest document au fost practic împărţite funcţiile de conducere din cadrul instituiţiilor publice din Alba.