Foto: Reuters Gala de sâmbătă seară se poate rezuma prin două momente. Unul sclipitor, cel pur sportiv, iar celălalt sinistru, pur politic. După ce a triumfat în faţa lui Mendy, punându-l la podea în repriza a 4-a şi confirmându-şi renumele de "Mister K.O.", Lucian Bute a fost făcut el însuşi knock-out de Rudel Obreja şi ceilalţi oameni din jurul său. După ce a mulţumit publicului, îndemnat clar de aceştia, Bute i-a mulţumit la microfon ministrului Elena Udrea, moment în care miile de oa-meni au huiduit din toţi rărunchii. A fost momentul care l-a făcut K.O. pe Bute, momentul în care campionul a fost, practic, trimis la podea. A devenit poate primul campion mondial de box profesionist nevoit să rostească la microfon cuvinte care nu aveau nici o legătură cu performanţa pe care o realizase.
"Nu e corect, datorită doamnei sunt aici în faţa dumneavoastră!", a încercat Lucian să potolească furia oamenilor din tribune. "Nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită. Ei nu au înţeles că mulţumirile nu erau adresate unui politician român, fie el de la putere sau din opoziţie, ci unui om care s-a implicat luni de zile ca acest meci să fie posibil la Bucureşti", a comentat Udrea despre reacţia publicului care a huiduit-o. Dar, dincolo de asta, Bute este un mare campion, iar acest text se vrea o paralelă cât de cât clară între interesele sau gafele politice şi performanţa celui care a ajuns la 29 de victorii din tot atâte lupte susţinute la profesionism.
Dincolo de frunzele care s-au transformat în ţinută obligatorie până şi pentru cameramanii trustului care a deţinut drepturile de televiziune a fost mama campionului Bute, aflată pentru prima oară la un meci al lui Lucian. Femeia simplă venită din Pechea la Romexpo, care tot meciul nu a găsit puterea să se uite la ring şi care după stânga fulgerătoare cu care copilul ei l-a pus la