Tribunalul Constituţional german a pus numeroase condiţii pentru ajutorul pentru Grecia şi zona euro, cea mai importantă fiind controlul exercitat de Parlamentul naţional asupra acestor decizii. Pas cu pas, Germania iese din rolul de port-drapel al integrării europene, revenind la o politică centrată mai mult pe interesele naţionale - explica recent experta germană Ulrike Guerot pentru FP România.
Articol din FP România nr.23 (iulie/ august 2011).
2010 va rămâne în istorie ca unul dintre anii „fierbinţi“ ai integrării europene. În prezent sunt renegociate atât fundamentele euro (deci Tratatul de la Maastricht), cât şi structura de securitate de la Yalta. Dacă ambele procese sunt duse la bun sfârşit cu succes, Europa ar putea să iasă întărită. Odată cu izbucnirea crizei greceşti şi adoptarea pachetului de salvare a ţărilor din zona euro, aplicarea Tratatului de la la Lisabona a devenit aproape un lucru secundar. Prăbuşirea zonei euro, care anterior era considerată drept ceva imposibil, s-a transformat rapid în ceva înspăimântător de real.
În anul în care moneda comună s-a clătinat periculos, a existat impresia că Germania întoarce spatele Europei pentru a deveni o putere globală pe cont propriu. Tocmai Germania, cea mai europeană dintre ţările europene, „hegemonul benign“ al celei de-a doua jumătăţi a secolului trecut, pe a cărei poziţie pro-europeană se puteau bizui toţi!
Forţa europeană
De Germania depind în mare măsură deciziile privind consolidarea instituţională a Uniunii monetare, care are ca scop apărarea monedei euro de noi şocuri ale sistemului financiar. O uniune monetară, a fost clar de la început, are nevoie de o componentă fiscală comună, care să fie compusă atât dintr-un mecanism de supraveghere a bugetelor ţărilor membre, cât şi dintr-un tampon comun, care să atenueze şocurile. Aceasta este noua concepţie oglindită de Fondu
