Vestiarul lui Lucian Bute a fost, preţ de câteva minute, scenaunor secvenţe înduioşătoare. Exact ca o pauză mai mare plasatăîntre ciocnirea de cocoşul francez Mendy şi bombardamentul cuîntrebările ziariştilor.

Şi-a pironit privirea în duşumeaua rece, dar îşi deschide ochiiminţii cu ajutorul fondului sonor. Imnul o copleşeşte, ochii îiînoată în lacrimi, iar meciul stă să înceapă. Un urlet de bucurieîi semnalează un croşeu devastator, un suspin greu o ţinteştedirect în suflet, dar continuă să înalţe rugăciuni spre Cer. Şi seroagă, se roagă, se roagă... Mama lui Lucian, Maricica, trăieşte canimeni altcineva cele patru reprize. La câţiva metri de ringtresare, n-are stare, dar îşi reprimă fiecare pornire! "N-amniciodată tăria să privesc...Dar nu puteam să stau nici cu spatelepentru că simţeam că jignesc", avea să ne spună mai târziu mamacampionului.

Dar KO-ul din repriza a patra o eliberează din chingile chinuluişi doamna Maricica îşi găseşte cu greu locul în sală. Trec minutebune şi, după celebrarea din ring, Lucian se izolează în vestiar.Teamul său râde, cântă, dansează. Emanoil Savin, Adrian Diaconuchiar şi Ionel Ganea asigură dinamismul! Dar cineva lipseşte şi"Mister KO" simte că nu-s alături piesele de suflet din puzzlle-ulfericirii sale! Întreabă unde-i sunt părinţii, în timp ce Elena,prietena lui, stă pe coridor. La uşa încăperii îi bat cele maidragi suflete, iar cadrul e tulburător. Lucian are lacrimi înbarbă! Mama pune într‑o îmbrăţişare dragostea părintească şiliniştea cuprinde vestiarul.

"Ce să ne mai spunem? Am vorbit cu inima…", avea să ne spunăieri Lucian. "Atât mi-am ţinut puiul în braţe, cred că un minut.Dar parcă am simţit acelaşi sentiment care m-a cuprins acum 31 deani sau în mometul în care îl revedeam după o pauză lungă. Sunt ceamai fericită mamă! Nici nu ştiu când îl voi mai vedea, pentru că vamai sta în Bucureşti. Dar minut