Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Botoşani Penitenciarul este mai sărac cu 40 de hectare

Publicat in Adevarul, luni 11 iulie 2011 ·

Pământul de pe raza comunei Stăuceni, aflat în administrarea închisorii din Botoşani, a fost transferat Agenţiei Domeniilor Statului la presiunea foştilor proprietari. Suprafaţa de teren va fi retrocedată celor 20 de foşti proprietari care se luptă de peste 10 ani în instanţă. Oamenii s-au scandalizat când pământul a fost dat în arendă altor săteni.

Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a hotărât ca 40 de hectare de teren administrat de Penitenciarul Botoşani să fie predate către Agenţia Domeniilor Statului. Pământul, aflat pe raza comunei Stăuceni, a fost dat gratuit în folosinţa închisorii în 1999 şi a fost cultivat iniţial cu furaje necesare fermei de animale aflată tot în administrarea instituţiei publice. La munca pe câmp erau folosiţi deţinuţii cu pedepse uşoare.

„Înainte aveam sector zootehnic şi ne era necesar pentru a asigura furajele pentru animalele de la fermă. De când s-a renunţat la acest sector nu mai foloseam terenul în mod direct. Pământul a fost dat în arendă unor persoane care se ocupă de agricultură în zonă“, a explicat Iulian Dărângă, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Botoşani.

Conducerea închisorii spune că va trebui să rezilieze cele două contracte de arendă încheiate pentru o perioadă de patru ani, fapt ce este deocamdată imposibil în condiţiile în care terenul este, în acest moment, cultivat. „Restituirea acestui teren nu afectează instituţia pentru că mai deţinem în jur de 110 hectare, pe care le cultivăm pentru a acoperi necesarul de alimente al deţinuţilor“, a adăugat Dărângă.

Terenul, revendicat de foştii proprietari

De altfel, Comisia Judeţeană de Fond Funciar Botoşani a solicitat în acest an informaţii cu privire la modul de utilizare a suprafeţei amintite, iar Penitenciarul Botoşani a comunicat că nu-l mai foloseşte. Transferul vine după ce mai mulţi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 15 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 20 minute
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 2 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Hakim Abdallah a semnat în Superliga, a doua zi după despărțirea de Dinamo

Gazeta Sporturilor acum 30 minute
Hakim Abdallah (27 de ani) a ajuns vineri în Arad, după . Acesta a semnat cu UTA, care căuta un atacant în această perioadă de transferuri.

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum o ora
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 2 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum 2 ore
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

Ioan Andone, cucerit de jucătorul lui Dinamo: „Va marca între 12 și 14 goluri în următoarele 3-4 luni”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ioan Andone, legenda lui Dinamo, e impresionat de Alexandru Musi. Fostul antrenor al „câinilor” consideră că extrema stângă poate marca minim 12 goluri în următoarele 4 luni.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Vremea

București
acum

25°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

25°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

22°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°