Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Europenii ar putea fi nevoiţi să vadă din nou cum banii lor sunt folosiţi pentru a ajuta băncile

Publicat in Ziarul Financiar, luni 11 iulie 2011 ·

Guvernele statelor din UE ar putea ajunge să sprijine financiar băn­cile care nu vor trece testele de stres da­că acestea nu vor reuşi să atragă pe cont propriu suficient capital de la investitorii privaţi în termen de şase luni, potrivit unui document provizoriu al auto­rită­ţilor europene citat de agenţia de presă Thomson Reuters.

Propunerea este pre­gătită pentru a primi aprobarea miniş­trilor finanţelor din Uniunea Euro­peană.

Această propunere vine deşi liderii G20 promiteau după criza financiară din 2008-2009 că băncile nu vor mai fi salvate niciodată din banii contri­buabililor. Autoritatea bancară euro­peană va prezenta rezultatele testelor de stres efectuate la cele mai mari 91 de bănci din UE, încercând să consolideze încrederea investitorilor în sistemul financiar european. Exami­nările din acest an au fost promovate de UE drept mai riguroase decât cele de anul trecut, considerate prea indulgente de către investitori şi analişti.

Oficialii europeni din domeniul finanţelor încearcă între timp să gă­sească soluţii pentru eventualele conse­cinţe ale rezultatelor testelor. Docu­men­tul citat de Reuters notează că băn­cile care vor trece testele, însă la limită vor fi puse sub atenta urmărire a auto­rităţilor pentru a semnala din timp eventuale probleme. Aceste instituţii de credit vor avea şase luni să-şi conso­lideze situaţia financiară până la niveluri acceptabile. Astfel, planurile de majo­rare a capitalului ar trebui să plece de la atra­gerea de fonduri din sectorul privat sau prin reţinerea profitului, vânzări de active şi fuziuni cu alte companii. Însă în cazul în care băncile nu vor reuşi să atragă capital de la investitorii privaţi, guvernele europene ar trebui să fie pregătite să intervină, continuă sursa citată.

Dacă eforturile de a reabilita o bancă eşuează şi situaţia acesteia devine un risc sistemic, documentul

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cuvântul „legionar” a fost cel mai căutat pe dexonline, după primul tur al alegerilor prezidenţiale

News.ro acum 29 minute
Cuvântul „legionar” a fost cel mai căutat pe dexonline în noaptea de 24 spre 25 noiembrie, după anunţarea rezultatelor parţiale din primul tur al alegerilor prezidenţiale, care, în prezent, îl plasează pe primul loc pe populistul de extremă dreapta

Un avion de marfă s-a prăbuşit lângă aeroportul din Vilnius

Mediafax acum 54 minute
Pompierii au fost văzuţi la faţa locului intervenind la o clădire care se află la 1,3 km nord de pista aeroportului. De asemenea, în zonă erau ambulanţe şi poliţie, iar mai multe străzi importante din apropiere au fost închise. Avionul decolase din

Avem rezultatul referendumului din Bucureşti. A trecut: Peste 60% răspunsuri „Da” la toate cele trei întrebări de la referendum

Mediafax acum 30 minute
66,44% dintre bucureştieni au votat „Da” la întrebarea „Sunteţi de acord ca primarul general al municipiului Bucureşti să emită autorizaţiile de construire pe întreg teritoriul administrativ al oraşului?”. De asemenea, la întrebarea „Sunteţi de acor

Centrul INFOTRAFIC - Trafic oprit între Galaţi şi Tecuci după ce un ansamblu rutier s-a răsturnat, iar pe carosabil s-a scurs combustibil

News.ro acum o ora
Traficul este oprit luni dimineaţă între Galaţi şi Tecuci după ce un ansamblu rutier s-a răsturnat, iar pe carosabil s-a scurs combustibil. ”Traficul este oprit pe DN 25, la ieşirea din municipiul Galaţi către Tecuci, judeţul Galaţi, după ce un ans

Rușii anunță că au capturat un britanic care s-a alăturat ucrainenilor pe front, în Kursk VIDEO

Ziare.com acum o ora
Forţele ruse au capturat un mercenar britanic care lupta alături de armata ucraineană în regiunea rusă Kursk, care este încă parţial controlată de forţele Kievului, a declarat o sursă de securitate pentru agenţia rusă RIA, potrivit Reuters. ”Un merc

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Nicolae Ciucă, învins de Călin Georgescu în judeţul Alba, unul dintre fiefurile PNL

News.ro acum 6 ore
Candidatul PNL Nicolae Ciucă a pierdut alegerile în favoarea independentului Călin Georgescu în judeţul Alba, considerat unul dintre fiefurile PNL, unde liberalii deţin preşedinţia Consiliului Judeţean, primăria municipiului reşedinţă de judeţ şi un

Presa internaţională după rezultatele alegerilor prezidenţiale: Şoc în România

Mediafax acum o ora
Şoc în România. Călin Georgescu, un critic de extremă dreaptă al NATO, conduce în alegerile prezidenţiale, titrează luni dimineaţa The Guardian, după rezultatele parţiale ale alegerilor din România. Jurnaliştii britanici vorbesc despre un rezultat c

Panică pe aeroportul din Antalya. Un avion rusesc plin cu pasageri a luat foc după aterizare VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un avion de pasageri a luat foc imediat după aterizarea pe aeroportul Antalya de pe coasta mediteraneană a Turciei. Avionul este rusesc. Cei 79 de pasageri au fost evacuaţi nevătămaţi, a raportat agenţia rusă de ştiri de stat TASS, conform DPA. Pomp

OpenAI ar putea dezvolta un browser web

News.ro acum 2 ore
Creatorul ChatGPT, OpenAI, ar lua în considerare dezvoltarea propriului browser web, cu care ar urma să concureze direct cu Google Chrome. Conform surselor citate de The Information, OpenAI ia în calcul să-şi facă propriul browser web şi are în vede

WSJ: CEO-ul TikTok a solicitat opinia lui Elon Musk înaintea instalării administraţiei Trump

News.ro acum 2 ore
Directorul general al TikTok, platforma de conţinut video deţinută de ByteDance, Shou Zi Chew, a cerut sfatul lui Elon Musk, un consilier apropiat al preşedintelui ales Donald Trump, cu privire la problemele din SUA, potrivit Wall Street Journal, ca

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/10°
Iasi
acum

-2°
lun.

-2°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
joi

2°/8°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/6°
mar.

2°/7°
mie.

4°/7°
joi

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

2°/6°
Timisoara
acum

lun.

2°/9°
mar.

3°/8°
mie.

4°/8°
joi

6°/10°