Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primele probleme! Rapid - Dinamo Moscova 0-1

Publicat in Pro Sport, luni 11 iulie 2011 · ·

Rapidiştii au avut programate duminică două antrenamentetactice, iar aseară, cel mai tare joc de pregătire de până acum, cuDinamo Moscova, locul 3 în prima ligă rusă. Oboseala şi-a spuscuvântul şi giuleştenii n-au putut continua seria victoriilor, darvaloarea adversarului a scos în evidenţă carenţe care păreaurezolvate la un moment dat.

După primul amical al verii, 1-2 cu Karpaty Lvov, Rapid a părut căşi-a dat drumul la joc, mai ales că au urmat şi patru victorii larând. Cele şapte goluri marcate, cu doar două primite, au făcut calucrurile să pară în regulă atât în atac, cât şi în apărare. CuDinamo Moscova s-a văzut însă că, în realitate, lucrurile nu suntchiar atât de roz.

În apărare chiar trebuie întăriri

Burcă şi Oros, cuplul utilizat în centrul defensiv, a fost foartevulnerabil, uşor de depăşit mai ales în duelurile unu la unu, iarCreţu, singura variantă de fundaş dreapta, şi-a arătat limitele.Practic, singurul gol al meciului a fost încasat pe o eroare aacestuia. Astfel, fără încă două achiziţii valoroase, Rapid poateavea probleme în viitorul sezon al Ligii I.

Atacul esteril când se loveşte de ziduri

Nici în ceea ce priveşte atacul, lucrurile nu stau neapărat maibine. În afară de presingul avansat şi de mişcarea continuă, pecare le stăpânesc destul de bine, giuleştenii se descurcă greu lacreaţie atunci când au în faţă o echipă cu adevărat puternică. Înfaţa apărării lui Dinamo Moscova, Cassio, Deac, Roman, Pancu sauSburlea şi-au creat doar două ocazii serioase în 90 de minute.Acest lucru nu pare o problemă pentru Liga I, cât mai ales pentruEuropa League, unde adversarii vor fi cel puţin de nivelulmoscoviţilor. La plusuri, pot fi trecute evoluţiile lui Deac şiApostol, ambii slabi în ultimele jocuri, dar cei mai buni rapidiştiîn faţa ruşilor. La oaspeţi, vedetele Kuranyi şi Voronin n-au jucatniciun minut. În schimb,

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum o ora
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 22 minute
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 2 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum o ora
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum o ora
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 55 minute
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 3 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 10 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

FOTO Probleme pentru Florin Tănase » S-a accidentat înainte de FCSB - CFR Cluj

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Florin Tănase, mijlocașul ofensiv de la FCSB, a suferit o problemă medicală la gleznă înainte de FCSB: Rezerve: CFR Cluj: Rezerve:

Vremea

București
acum

25°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

21°
sâm.

17°/27°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
Constanta
acum

21°
dum.

19°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

18°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

21°
sâm.

16°/32°
dum.

18°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°