Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Messi ar putea lipsi la meciul cu România. Azi se pun în vânzare biletele

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 11 iulie 2011 ·

Starul argentinian are vacanţă până pe 10 august, data inaugurării stadionului \"Naţional\" în amicalul cu \"pumele\". Sursa: REUTERS

Lionel Messi ar putea fi marele absent al amicalului România - Argentina, programat pe 10 august, pe "Naţional Arena" (ora 21.45, în direct la Pro TV şi la TVR). Presa iberică a anunţat că starul Barcelonei va primi vacanţă până pe 10 august, deoarece acum el participă cu naţionala la Copa America. Turneul găzduit chiar de Ţara Tangoului are programată finala pe 24 iulie.

Biletele se pun în vânzare începând de astăzi

Catalanii au drept de veto în privinţa participării deţinătorului "Balonului de Aur" la meciurile amicale ale naţionalei şi ar putea spune un "nu" hotărât deplasării acestuia în România.

Un alt amănunt care le dă fiori şefilor de la "Casa Fotbalului" este că FC Barcelona va juca pe 14 şi 17 iulie contra rivalilor de la Real Madrid în Supercupa Spaniei, astfel că riscul ca Messi să fie blocat creşte periculos de mult. Una dintre clauzele contractului cu sud-americanii prevede că dacă Lionel Messi nu va veni la Bucureşti, FRF nu le va mai plăti "pumelor" 1,3 milioane de euro, ci cu 200.000 de euro mai puţin.

Operaţiunea de comercializare a biletelor la partida de inaugurare a stadionului "Naţional Arena" va demara astăzi, deşi, iniţial, FRF anunţase data de 10 iulie. Tichetele se vor vinde exclusiv pe internet, pe siteurile www.biletefotbalonline.ro, www.bilete.ro, www.myticket.ro si www.eventim.ro.

O persoană nu poate achiziţiona mai mult de două bilete. Tichetele pentru suporterii de rând au fost împărţite pe patru categorii de preţuri (150 de lei, 100 de lei, 70 de lei şi 50 de lei), iar cele VIP costă între 200 şi 700 de lei.

Pe niciunul dintre siteurile care vor fi folosite ca intermediari pentru vânzarea tichetelor nu s-a prezentat circu

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă Cod Portocaliu pentru județul Botoșani. Ce anunță meteorologii

Botosani News acum 53 minute
Meteorologii au emis o avertizare tip cod portocaliu de instabilitate atmosferică pentru județul Botoșani valabilă de astăzi, de la ora 18:00, până vineri, la aceeași oră. Până vineri dimineață, la ora 03:00, sunt prognozate averse importante cantit

Elena Udrea află dacă va ieși din închisoare. Decizia Tribunalului Prahova, așteptată azi

HotNews acum 2 ore
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, așteaptă să afle decizia pe care o va lua Tribunalul Prahova, care judecă joi contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie privind libera

Zelenski vrea ca Ucraina să îşi producă jumătate din armament: „Sunt convins că acest lucru este realizabil”

Mediafax acum 31 minute
Zelenski a efectuat o remaniere politică săptămâna aceasta, numind-o pe Yulia Svyrydenko, forța motrice din spatele acordului privind mineralele cu Statele Unite, în funcția de prim-ministru. Prim-ministrul demisionar Denys Shmyhal a fost propus pen

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum 2 ore
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

Numerele extrase la tragerile de joi, 17 iulie 2025. Report de aproape 5 milioane de euro, la JOKER – categoria I

Gandul acum 4 ore
Joi, 17 iulie 2025, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 20 iulie 2025. La tragerile loto de duminică, 13 iulie 2025, Loteria Română a acor

Norvegianul Audun Groenvold, medaliat olimpic, a murit la 49 de ani, după ce a fost lovit de fulger

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Audun Groenvold, medaliat olimpic la Vancouver 2010, a murit la vârsta de 49 de ani după ce a fost lovit de un fulger, a anunța Federația de Schi din Norvegia. Urmărește cele mai noi producții video

CFR SA Un tren a lovit un camion încărcat cu lemne! Circulație feroviară închisă temporar între stațiile Făget și Margina

Ziua Constanta acum 42 minute
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, traficul feroviar a fost închis pe distanța Făget - Margina, ca urmare a unui incident rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 41+400, semnalizată cu Indicator Rutier, unde

Departamentul de Justiţie o concediază pe Maurene Comey, procuror în cazul Epstein

BusinessMagazin acum 19 minute
Departamentul de Justiţie a concediat-o pe Maurene Comey, fiica fostului director FBI James Comey şi procuror federal în Manhattan care a lucrat la cazurile împotriva lui Sean „Diddy" Combs şi Jeffrey Epstein.

Proprietarii Dedeman cumpără reţeaua de magazine de bricolaj Praktiker Hellas din Grecia / ”Această achiziţie nu înseamnă nicidecum că ne îndepărtăm de România, ci dimpotrivă”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pavăl Holding, care controlează Dedeman, liderul pieţei de bricolaj din România, anunţă achiziţia reţelei Praktiker Hellas, liderul pieţei de bricolaj din Grecia. Grupul subliniază că extinderea pe p

Lidera WTA nu va participa la turneul de la Montreal: Sabalenka dă vina pe oboseală pentru forfait

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Aryna Sabalenka, lidera mondială din WTA, a anunțat că nu va participa la turneul de categorie 1000 de la Montreal. Sportiva din Belarus menționează că oboseala acumulată este de vină pentru acest fo

Vremea

București
acum

25°
joi

19°/33°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

23°
joi

19°/29°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

25°
joi

20°/27°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

15°/21°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

20°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°