Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Menopauza: cinci remedii care o fac suportabilă

Publicat in Romania Libera, luni 11 iulie 2011 ·

Substanţele din soia şi din seminţele de in reduc bufeurile, iar exerciţiile fizice şi de respiraţie vă scapă de insomnii.

Tratamentele cu hormoni sau medicamentele pentru tratarea nervozităţii pot fi asociate cu un stil de viaţă sănătos, care include introducerea în alimentaţie a produselor pe bază de soia sau seminţelor de in. Evitaţi însă cafeaua, alcoolul sau ciocolata, mai ales seara, pentru că pot mări frecvenţa bufeurilor sau a transpiraţiilor din timpul nopţii. Specialiştii citaţi de

site-ul iVillage.com vă oferă câteva recomandări.

Soia. Aceasta este bogată în izoflavone, substanţe care au o acţiune similară estrogenului asupra anumitor ţesuturi. Cercetătorii susţin că produsele din soia, precum laptele sau brânza, pot atenua bufeurile. O cantitate de 20-60 de grame de proteine consumată zilnic furnizează între 34 şi 76 de miligrame de izoflavone şi este suficientă pentru eliminarea disconfortului dat de menopauză, spune Richa Sood, de la Mayo Women's Health Clinic. Medicul Călin Ciubotaru păstrează însă unele rezerve: „Există estrogeni vegetali, dar nu ştiu în ce măsură mai sunt funcţionali după procesul de digestie. Cu siguranţă însă, introducerea produselor din soia în alimentaţie este o măsură comportamentală sănătoasă".

Seminţele de in. Sunt o sursă foarte bună de lignină, un alt compus care acţionează întocmai ca estrogenul, dar ele mai conţin şi fibre solubile care scad nivelul colesterolului şi acizi graşi Omega 3. Consumaţi zilnic o jumătate de linguriţă sau chiar o linguriţă de seminţe de in. Rezultatele unui studiu arată că 40 de grame de seminţe de in pisate reduc cu o treime bufeurile dacă sunt mâncate în fiecare zi. Puteţi să le puneţi în iaurt sau în alte băuturi.

Respiraţi adânc. „Stresul afectează zona din creier care reglează temperatura corpului, deci nu este de mirare că nervozitatea înrăutăţeşte sim

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un protestatar s-a urcat pe sediul Înaltei Curți, după decizia desființare a hotârârii luate de Curtea de Apel Ploiești

HotNews acum 13 ore
Un protestatar s-a urcat pe sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție, vineri, după decizia instanței de a desființa hotărârea luată joi de Curtea de Apel Ploiești în privința alegerilor prezidențiale din 2024, arată imaginile difuzate de Digi 24.

Bogdan Peșchir, finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, va fi eliberat din arest

HotNews acum 12 ore
Bogdan Peșchir, acuzat că a dat peste 960.000 de dolari în schimbul voturilor pentru Călin Georgescu, va fi pus în libertate printr-o decizie luată vineri seară de Tribunalul București. Omul de afaceri a fost arestat preventiv în 21 martie în dosaru

Superliga: Oţelul Galaţi a învins Sepsi OSK, scor 3-0, în play-out

News.ro acum 8 ore
Formaţia Oţelul Galaţi a învins, vineri seară, în deplasare, cu scorul de 3-0, echipa Sepsi OSK, în etapa a şasea a play-out-ului Superligii. Golurile au fost marcate de Teles (11-penalti) şi Tănasă (33, 80). Sepsi: Niczuly – Oteliţă, Ninaj, Haruţ,

Ciolacu: Ponta, nu te poţi da mare suveranist după ce ai făcut grămezi de bani ca şi ″consilier‟ pentru conducerile altor ţări / Cel mai jenant, să te prezinţi pe Tik Tok mare iubitor al ţării, când de 10 ani ţi-ai omorât timpul pe terenurile de golf

News.ro acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, îl atacă vineri pe candidatul independent la alegerile prezidenţiale Victor Ponta, arătând că nu te poţi da mare suveranist după ce ai făcut grămezi de bani ca şi ″consilier‟ pentru conducerile altor ţări

Viktor Orban susține că Donald Trump i-a sugerat să scoată Ungaria din UE

HotNews acum 12 ore
Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, i-a oferită o replică omologului polonez, Donald Tusk, și susține că nu intenționează să scoată țara din UE, ci vrea ca el și alți politicieni conservatori să transforme blocul comunitar pentru a fi „din nou ce

Ministerul Finanţelor: România a avut în primele trei luni un deficit bugetar de 2,28% din PIB, adică 43,66 miliarde lei, faţă de 2,04% din PIB în primele trei luni din 2024

News.ro acum 12 ore
Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2025 s-a încheiat cu un deficit de 43,66 miliarde lei, respectiv 2,28% din PIB faţă de deficitul de 35,88 miliarde lei, respectiv 2,04% din PIB aferent celor trei luni ale anului

Donald Trump a plecat spre Roma pentru funeraliile Papei Francisc. Este prima călătorie în străinătate din mandatul său

HotNews acum 9 ore
Președintele american Donald Trump a decolat vineri spre Roma, unde el și soția sa Melania vor asista sâmbătă la funeraliile Papei Francisc, alături de lideri din lumea întreagă, relatează AFP, conform Agerpres. Președintele american este așteptat s

Ioan Suciu, noul președinte al Federației Române de Gimnastică

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Ioan Suciu, (47 de ani) medaliat la Mondiale, Europene și Jocuri Olimpice, a câștigat, vineri, alegerile pentru funcția de președinte al Federației Române de Gimnastică (FRG) din cadrul Adunării Generale desfășurate la Casa Olimpică din Capitală la

Zelenski anunță că ar putea lipsi de funeraliile Papei Francisc, la care merge și Trump

HotNews acum 10 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski spune că sâmbătă, când au loc funeraliile Papei Francisc, trebuie să participe la o „serie de întâlniri” legate de atacul lansat joi de Rusia asupra Kievului, astfel că e posibil să nu ajungă la Roma. Zelens

UPDATE - Protest la sediul ICCJ - Un bărbat s-a urcat pe acoperiş, refuzând să coboare/ Mai multe persoane s-au aşezat pe carosabil, blocând traficul rutier/ Makaveli şi Silvestru Şoşoacă, duşi la Poliţie după un conflict

News.ro acum 10 ore
Un bărbat s-a urcat, vineri, pe acoperişul sediului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), refuzând să coopereze cu autorităţile şi să coboare. Acolo se află echipe de negociatori care discută cu el, dar şi echipaje ISU. Totodată, mai multe pe

Vremea

București
acum

13°
sâm.

13°/24°
dum.

12°/15°
lun.

7°/18°
mar.

6°/18°
Iasi
acum

13°
sâm.

10°/19°
dum.

5°/15°
lun.

5°/17°
mar.

5°/20°
Constanta
acum

14°
sâm.

12°/24°
dum.

10°/13°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/12°
lun.

5°/18°
mar.

8°/19°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

8°/15°
lun.

11°/19°
mar.

8°/21°