Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Românii vor să fie agricultori în străinătate pe salarii de peste 1.000 de euro

Publicat in Capital, luni 11 iulie 2011 ·

Cei mai mulți români care își doresc să lucreze în străinătate preferă un job în agricultură, construcții sau la hoteluri, arată un studiu al Thera Group, una dintre cele mai mari agenții de recrutare de forță de muncă pentru străinătate.

Un sfert din totalul intervievaților vor un loc de muncă în agricultură, 26% dintre ei în domeniul construcțiilor, iar 16% își doresc să lucreze în industria hotelieră.

Aproape jumătate din cei care vor să plece să lucreze în alte țări au vârste cuprinse între 25 și 40 de ani, iar 34% au peste 40 de ani.

Nivelul de studii al celor care vor să plece arată astfel: doar 8% dintre candidați au studii superioare, 35% au absolvit liceul sau școala profesională, iar 22% au studii primare.

Ca nivel salarial, 47% dintre candidați vor un salariu cuprins între 1.000 și 1.500 de euro dacă se vor angaja într-unul din domeniile agricultură, construcții, zootehnie, industria petrolieră, auto sau dacă vor fi șoferi profesioniști.

Cei mai multi dintre ei sunt muncitori calificați sau specialiști (62%), iar 38% dintre ei sunt muncitori necalificați.

Candidatii necalificați se mulțumesc în proporție de 78% și cu un salariu cuprins între 800 și 1.000 de euro.

Bărbății sunt mai interesați de domeniul construcțiilor (36%), agricultură (21%), iar femeile ar prefera să lucreze în agricultură (34%), industria hoteliera (29%) sau îngrijirea copiilor și a vărstnicilor (18%).

Cei mai tineri candidați, cu vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani ar prefera un salariu lunar de 800-1.000 de euro, iar cei care au peste 25 de ani un salariu mai mare, de aproximetiv 1.000-1.500 de euro.

Studiul a avut la bază un eșantion de 1.080 de persoane, din toate zonele țării si din toate categoriile profesionale.

Din totalul candidaților intervievați, 32% sunt din Muntenia, 25% din zona Ardealului, 19% din Moldova, 1

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum va fi vremea la început de an. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Ziare.com acum 49 minute
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri, 27 decembrie, meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele spe

Cutiile negre ale avionului din Azerbaidjan prăbuşit, recuperate, în timp ce întrebările privind implicarea rusească se adună. Ce se ştie până acum

News.ro acum o ora
Primele indicii sugerează că un sistem rusesc anti-aerian ar fi putut doborî avionul de pasageri care s-a prăbuşit în Kazahstan, a declarat un oficial american pentru CNN, în timp ce autorităţile au recuperat o a doua cutie neagră despre care speră

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 57 minute
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Chinezii au lansat mașina cu autonomie-record de peste 2.300 de km. Cât costă noul sedan hibrid Chery | Video

Libertatea acum 21 minute
Producătorul chinez de automobile Chery a lansat un nou model hibrid cu încărcare la priză (PHEV), care stabilește noi recorduri în industria auto, informează publicația Profit.

Un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, susţine Coreea de Sud

News.ro acum 2 ore
Agenţia de spionaj din Coreea de Sud a confirmat relatările ucrainene conform cărora un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, în ceea ce ar putea fi prima captură de acest fel de când Phenianul a trimis forţe de luptă pentr

A fost cutremur în această dimineață în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 27 Decembrie 2024, la ora 03:47:53 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.5, la adâncimea de 114.3 km.Intensitate: I Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea urm

Jumătate din SUA sunt expuse unui risc ridicat de deficit de energie în următorul deceniu, spune o autoritate de reglementare

News.ro acum o ora
Aproximativ jumătate din Statele Unite sunt expuse unui risc crescut de deficit de alimentare cu energie în următorul deceniu, care ar putea duce la întreruperi şi la măsuri de conservare a energiei electrice, potrivit North American Electric Reliab

Mastercard: Vânzările cu amănuntul de sărbători din SUA sunt mai mari decât anul trecut

News.ro acum o ora
Cumpărătorii de sărbători din Statele Unite şi-au deschis portofelele în ultimul moment în căutarea unor oferte bune pe platformele online, făcând achiziţii semnificative de îmbrăcăminte, electronice şi bijuterii, în semn că finanţele populaţiei răm

„El mi-a propus acest lucru”. Vladimir Putin dezvăluie că Joe Biden a propus amânarea aderării Ucrainei la NATO în 2021

Mediafax acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat, în cadrul unui briefing de presă, că preşedintele american Joe Biden ar fi propus amânarea aderării la NATO pentru 10-15 ani. Întâmplarea s-ar fi produs cu un an înainte de invazia rusă în Ucraina, în 2021.

Mesaj Ro-Alert în a doua zi de Crăciun la Tulcea! Țintă aeriană de mici dimensiuni, detectată în zona Chilia Veche

Ziua Constanta acum 2 ore
Sistemul de supraveghere radar al Armatei României a detectat joi, 26 decembrie, la ora 21.04, într-o zonă aflată la aproximativ 15 km est de localitatea Chilia Veche, județul Tulcea, un semnal de țintă aeriană de mici dimensiuni, care se deplasa pe

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-0°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°