Tinerii care au primit terenuri pentru locuinţe din partea autortităţilor locale, renunţă la respectivele suprafeţe din lipsă de bani. Cei mai mulţi dintre tinerii care au primit locuri de casă au ales să devină chiriaşi în locuinţele ANL, pentru că această variantă li se pare mult mai ieftină. O garsoniera închiriată într-un astfel de bloc costă doar 60 de lei pe lună.
Locuinţele pe care tinerii doreau să le construiască în zona Gării Slobozia Nouă le-au fost concesionate de autorităţile locale, în urmă cu doi ani, pe baza legii numărul 15 din anul 2003, care prevedea acordarea unui sprijin tinerilor pentru construcţia unei case proprietate personală.
Suprafeţele terenurilor, pe care viitorii proprietari ar fi trebuit să-şi ridice casele, au fost cuprinse între 250 şi 500 de metri pătraţi.
Afectaţi de criză, un sfert din cei 242 de proprietari care au primit terenurile au fost nevoiţi să renunţe la visul de avea o casă a lor şi nu au mai construit nimic pe suprafeţele pe care le-au primit.
Galerie foto cu șantierul din Cartierul Tineretului
„Am stat de vorbă cu cei care au renunţat la terenuri şi au spus că nu au avut bani ca să îşi ridice casele şi i-am înţeles. Construcţia unei case este destul de scumpă având în vedere situaţia în care ne aflăm“, susţine Alexadru Stoica, viceprimarul municipiului Slobozia.
Mai mult, tot în grija autorităţilor revenea sarcina de a le prezenta proprietarilor proiectele de casă pe care aceştia să şi le construiască. Potrivit planurilor întocmite, existau trei modele de case atât cu etaj cât şi fără, iar preţul unui astfel de proiect era de aproximativ 650 de lei.