Consiliul de Administraţie al BNR a hotărât să nu mişte rata dobânzii de politică monetară. Şapte argumente susţin menţinerea la 6,25% a dobânzii-cheie.
Primul argument. E un semn de încredere că dezinflaţia va fi consolidată în semestrul al doilea din anul curent. Dacă zgomotul inflaţionist va continua, fără îndoială că importatorii vor vedea o oportunitate pentru ei şi se vor repezi să contracteze mărfuri mai ieftine din Uniunea Europeană. Cine visează că îşi mai poate acoperi erorile de management cu explozii de preţuri, în condiţiile în care în zona euro inflaţia (anuală!) se menţine între 2% şi 3%, înseamnă că n-a înţeles nimic din lecţiile amare din acest timp de criză.
Al doilea argument. Banca Naţională n-a mizat niciodată, în bătălia cu inflaţia, doar pe cartea dobânzii de politică monetară. A optat, de fiecare dată, pentru o conduită prudentă, contrabalansând reducerea dobânzii cu alte câteva cărţi, între care gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar. Pe această din urmă carte joacă şi acum.
Al treilea argument, care arată limpede cum viaţa bate manualele. După ce, în condiţiile unei recesiuni prelungite, Banca Naţională a tăiat treptat din dobânda de politică monetară, coborând-o până la 6,25% pe an, leul n-a dat semne de depreciere. Dimpotrivă, au dominat tendinţele de apreciere. Probabil că – după ce lumea va ieşi din criză – noile tratate nu vor mai face regulă din faptul că scăderea dobânzilor duce la deprecierea monedelor pe pieţele valutare.
Al patrulea argument. Dacă Banca Naţională ar fi urcat dobânda de politică monetară, băncile comerciale ar fi continuat să arunce către economia reală priviri dure, oferindu-le şi de aici înainte companiilor din economie credite scumpe.
Al cincilea argument. Dacă dobânda-cheie ar fi fost redusă, s-ar fi deschis drum pentru corecţii excesive. Dej