Odată cu finalizarea materialului de urmărire penală şi trimiterea în judecată a lui Daniel Ungur, bărbatul de 41 de ani din Reşiţa acuzat de trafic de minori, de deţinere fără drept de materiale pornografice cu minori şi de act sexual cu minor, toate fiind săvârşite în formă calificată, ies la iveală amănunte tot mai şocante despre ceea ce se petrecea în apartamentul “Monstrului” pedofil.
Ca şi cum nu era suficient că le ameninţa şi teroriza psihic prin diverse metode, pedofilul se dădea drept un adevărat profesor de sex în faţa fetelor cu vârste cuprinse între 14 şi 16 ani. “Dan le făcea pe toate să creadă că au nevoie să ştie să facă dragoste pentru a fi cu un băiat, lucru pe care doar el le putea învăţa şi le spunea că trebuie să intre şi să termine şcoala lui”, a declarat una dintre victime organelor de cercetare penală.
“S-a oferit să mă înveţe să fac sex şi, ca să acumulez experienţă, mi-a solicitat să întreţin relaţii sexuale cu el”, a declarat o altă adolescentă. Într-o discuţie telefonică purtat cu una dinte victime, Ungur se laudă cu lecţiile sale. “Eu te-am învăţat cum să mi-o sugi, te-am învăţat cum să hî-hî… te-am învăţat toate ălea”, spune pedofilul.
Cosmin Bolosin, apărătorul “Monstrului” pedofil, va solicita efectuarea unei expertize psihiatrice. “Este foarte important dacă la momentul comiterii acestor infracţiuni, avea sau nu discernământ”, a afirmat avocatul.