* Consiliul Judeţean a publicat anunţul privind organizarea licitaţiei pentru stabilirea câştigătorului în cadrul programului guvernamental Lapte-Corn * în acest an, bugetul maxim estimat este de circa 7 milioane de lei cu tot cu TVA, adică se porneşte de la un preţ de 1,17 lei per pachet
* deschiderea ofertelor este programată pentru jumătatea lunii august, iar adjudecatarul se va stabili prin licitaţie electronică în SEAP
Miză mare şi în acest an pe programul Lapte Corn la Brăila: aproape 7 milioane de lei cu tot cu TVA! Şi cum altfel, având în vedere că este vorba despre peste 33.500 de elevi şi preşcolari care, timp de 177 de zile, cât durează anul şcolar 2011 - 2012, vor primi pachetul lapte-corn. Preţul estimat pentru "cadoul" guvernamental este de 1,17 lei/pachet. Este de aşteptat ca la licitaţia pe care o pregăteşte în acest sens Consiliul Judeţean Brăila să participe şi "regele lapte-corn" SC "Risk Com", câştigătorul de nezdruncinat încă de la începuturile acestui program, pe vremea lui Năstase. La fel de probabil cum este ca aceeaşi firmă să câştige din nou, fără prea mari bătăi de cap.
Potrivit anunţului lansat de CJ Brăila în SEAP (Sistemul Electronic de Achiziţii Publice), în programul guvernamental Lapte-Corn se înscriu 124 de şcoli din municipiu şi judeţ, cu un efectiv de 25.181 elevi (12.457 în ciclu primar şi 12.724 elevi în ciclul gimnazial), plus încă 152 de grădiniţe pentru 379 de grupe a 7.952 de preşcolari. Produsele ce urmează a fi achiziţionate, în cadrul licitaţiei deschise cu etapă finală licitaţia electronică, sunt produse lactate, însemnând lapte UHT, lapte pasteurizat, lapte bătut, iaurt simplu integral, brânză topită - în ambalaje de 200 g/unitate - şi produse de panificaţie (cornuri, batoane, biscuiţi) în ambalaje de 80 g/unitate. Pentru menţinerea stării de sănătate şi nutriţie a copiilor, laptele de consum care se va a