Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tragedia din Primăverii: Trupurile Cristinei Verona şi al mamei sale au fost ridicate duminică de la INML

Publicat in Jurnalul, luni 11 iulie 2011 ·

Trupurile fostei jurnaliste Cristina Verona şi al mamei acesteia au fost ridicate, duminică, de la Institutul de Medicină Legală din Bucureşti, au declarat, pentru Mediafax, surse medico-legale.

Ceie două trupuri au fost ridicate după ce toate formalităţile şi actele au fost întocmite la sfârşitul săptămânii trecute.

Sursele citate nu au dat detalii privind persoana care a ridicate cele două corpuri.

O persoană din familia Cristinei Verona s-a prezentat, vineri, la Institutul de Medicină Legală pentru întocmirea formalităţilor privind decesele, a declarat pentru Mediafax directorul medical al INML, George Cristian Curcă.

"Noi am terminat necropsia şi recoltarea probelor în vederea efectuării testelor toxicologice. Cadavrele puteau fi ridicate încă de miercuri, după necropsie. La INML s-a prezentat vineri o persoană din partea familiei, pentru formalităţi", a precizat George Cristian Curcă.

Directorul medical al INML a mai spus că persoana din familia Cristinei Verona a ridicat documentele privind decesul celor două femei.

Cristina Verona (44 de ani) şi mama acesteia, Elena Pârvulescu (77 de ani), au fost găsite decedate, marţi seară, în locuinţa lor din cartierul Primăverii din Bucureşti.

Concluziile criminaliştilor şi legiştilor au fost că Elena Pârvulescu a murit "în urma unei asfixii mecanice prin obturarea orificiului oro-nazal şi prin comprimare toracică", iar fosta jurnalistă a murit "prin asfixie prin spânzurare".

"Autopsiile efectuate în data de 06.07.2011 au reliefat faptul că moartea persoanei de 77 de ani a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute, consecutivă unei asfixii mecanice prin obturarea orificiilor oro-nazale şi comprimare toracică, în timp ce moartea persoanei de 44 de a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute, consecutivă unei asfixii mecanice prin

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE: Candidatura Dianei Şoşoacă, respinsă de Biroul Electoral Central / Ce spune Şoşoacă / Cinci candidaturi validate / AUR: Respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă reprezintă o nouă lovitură dată democraţiei / Anunţul BEC

News.ro acum 2 ore
Candidatura Dianei Şoşoacă a fost respinsă, sâmbătă, de Biroul Electoral Central. BEC a validat cinci candidaturi - George Simion, Elena Lasconi, Lavinia Şandru, Cristian Terheş şi Banu-Muscel John-Ion. UPDATE: ”Astăzi, BEC mi-a validat candidatura

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum 2 ore
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum o ora
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

Nicușor Dan: „Evident că mi-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă și USR să mă susțină”

Gandul acum 10 minute
Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, într-o intervenția la Digi 24 că i-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă din cursa prezidențială și USR să îl susțină, scrie Mediafax. Deși cei doi au avut o întâlnire „prietenoasă” acum o lună și jumătate, în car

BEC sesizează organele de urmărire penală privind listele de susținători ale candidatului independent John-Ion Banu-Muscel

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că, în ședința din 15 martie 2025, a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susținători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel. Biroul Electoral Central (BEC) a a

BEC anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă: Cinci candidaturi înregistrate şi cinci respinse. LISTA

HotNews acum 2 ore
Biroul Electoral Central anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă, precizând că cinci candidaturi au fost înregistrate şi cinci au fost respinse. BEC anunţă că, în şedinţa de astăzi, 15 martie, a adoptat următoarele decizii: Decizie p

Discuţii la Chişinău despre construirea a patru noi poduri rutiere peste Prut

G4Media acum o ora
Oficiali români din domeniul transporturilor şi omologii lor din Republica Moldova au discutat, la Chişinău, despre demararea negocierii semnării unui memorandum privind extinderea şi modernizarea Reţelei transeuropene de transport TEN-T în ambele s

Ambasadorul Africii de Sud în Statele Unite, declarat "persona non grata" de către secretarul de stat american, Marco Rubio

Wall-Street.ro acum 3 ore
Secretarul de stat american, Marco Rubio, l-a declarat pe ambasadorul Africii de Sud în Statele Unite "persona non grata", acuzându-l în special că îl "urăşte" pe preşedintele Donald Trump. Ebrahim Rasool "alimentează tensiunile rasiale, urăşte Stat

Ilie Bolojan, după summitul virtual convocat de Keir Starmer: Am subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina şi pentru eforturile de asigurare a unei păci durabile şi corecte

News.ro acum 26 minute
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a afirmat, sâmbătă, după summitul virtual convocat de prim-ministrul britanic Keir Starmer, în urma discuţiilor dintre Ucraina şi SUA de la Jeddah, că a subliniat angajamentul României de a continua

Agenția de rating Moody’s schimbă la „negativă” perspectiva României, invocând reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic „din ce în ce mai turbulent”

HotNews acum 9 ore
Vineri seara, într-o mișcare previzibilă, agenția Moody’s a schimbat perspectiva asupra Guvernului României la negativă din stabilă. Agenția invocă reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic intern „din ce în ce mai turbulent”. Decizia

Vremea

București
acum

23°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/6°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

26°
sâm.

12°/26°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/1°
Timisoara
acum

17°
sâm.

11°/19°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°