Preţurile de consum au scăzut cu 0,3% în iunie, faţă de mai, pe fondul ieftinirii produselor alimentare, astfel că ţara noastră a înregistrat deflaţie pentru prima dată în ultimii doi ani, reiese din datele publicate azi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Cea mai recentă scădere a preţurilor de consum a avut loc în luna august 2009, când produsele s-au ieftinit cu aproape 0,2% pe medie.
Pe fondul ieftinirii preţurilor din luna iunie, rata anuală a inflaţiei a scăzut la 7,93%, de la 8,41% în luna anterioară.
Potrivit datelor INS, în lunile de vară există o tendinţă de decelerare a inflaţiei, sau chiar de scădere a preţurilor, în condiţiile în care începe perioada de recoltare.
În iunie, preţurile produselor alimentare au scăzut cu 1,3%, în special ca urmare a ieftinirii cartofilor cu 2%, dar şi a reducerii preţurilor la lapte şi produse lactate cu 0,24%. Ieftinirea produselor alimentare a fost compensată în mare parte de creşterea preţurilor pentru servicii cu 0,7%, în special la cele pentru transport aerian (+2%) şi telefonie (+2%).
F. A. Preţurile de consum au scăzut cu 0,3% în iunie, faţă de mai, pe fondul ieftinirii produselor alimentare, astfel că ţara noastră a înregistrat deflaţie pentru prima dată în ultimii doi ani, reiese din datele publicate azi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Cea mai recentă scădere a preţurilor de consum a avut loc în luna august 2009, când produsele s-au ieftinit cu aproape 0,2% pe medie.
Pe fondul ieftinirii preţurilor din luna iunie, rata anuală a inflaţiei a scăzut la 7,93%, de la 8,41% în luna anterioară.
Potrivit datelor INS, în lunile de vară există o tendinţă de decelerare a inflaţiei, sau chiar de scădere a preţurilor, în condiţiile în care începe perioada de recoltare.
În iunie, preţurile produselor alimentare au scăzut cu 1,3%, în special ca urmare a ief