Un brăilean de 60 de ani a fost înghiţit sâmbătă de apele Dunării, în zona Plajei Lipoveneşti.
Bărbatul a venit la plajă în ziua respectivă însoţit de mai multe rude şi, fără să se gândească vreo clipă la pericole, a sărit în apă. La scurtă vreme acesta a ieşit la suprafaţă spunând că are dureri în zona toracică şi că s-a lovit de un pietroi. Însă, în loc să iasă din apă, victima a continuat să înoate în larg şi, la un moment dat, a dispărut. Incidentul petrecut la km fluvial 168, pe malul stâng al Dunării, a fost sesizat autorităţilor. Imediat, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului însoţiţi de un tehnician criminalist din cadrul IPJ Brăila, au efectuat cercetări şi au stabilit indentitatea victimei, precum şi circumstanţele în care s-a petrecut accidentul. Un echipaj de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă l-a căutat pe bărbat cu o barcă pneumatică în locul indicat de martori, însă acesta nu a fost de găsit. Poliţiştii au întocmit dosar penal, iar în acest moment cercetările sunt continuate de lucrători de la Postul de Poliţie Transporturi Navale. Un brăilean de 60 de ani a fost înghiţit sâmbătă de apele Dunării, în zona Plajei Lipoveneşti.
Bărbatul a venit la plajă în ziua respectivă însoţit de mai multe rude şi, fără să se gândească vreo clipă la pericole, a sărit în apă. La scurtă vreme acesta a ieşit la suprafaţă spunând că are dureri în zona toracică şi că s-a lovit de un pietroi. Însă, în loc să iasă din apă, victima a continuat să înoate în larg şi, la un moment dat, a dispărut. Incidentul petrecut la km fluvial 168, pe malul stâng al Dunării, a fost sesizat autorităţilor. Imediat, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului însoţiţi de un tehnician criminalist din cadrul IPJ Brăila, au efectuat cercetări şi au stabilit indentitatea victimei, precum şi circumstanţele în care s-a petrecut accidentul. Un echipaj de la Inspectoratul pentru Sit