La Universitatea Ovidius din Constanţa au început înscrierile pentru admiterea 2011. Numărul de locuri şi specializările propuse de cea mai mare instituţie de învăţământ superior din Constanţa nu diferă faţă de anul 2010.
Astfel, numărul de locuri fără taxă este de 1.380, iar cu taxă – 4.468. Dintre acestea, 18 sunt pentru viitorii studenţi de etnie romă, iar 4 pentru tinerii din Republica Moldova, absolvenţi ai liceelor din România. Cele mai multe locuri repartizate pentru admiterea 2011 sunt la: facultăţile de Medicină, specializarea Administrarea afacerilor din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice – 250 de locuri, Facultatea de Farmacie – 211 locuri, specializările Drept şi Finanţe, din cadrul Facultăţii de Drept, Ştiinţe Administrative şi Sociologie – 200 de locuri. Vezi aici locurile la toate facultăţile din cadrul Universităţii Ovidius Înscrierea candidaților are loc în perioada 9 - 19 iulie pentru admiterea la facultăţile unde se susţin probe şi 9 – 28 iulie pentru admiterea la facultăţile unde se susţin concursuri de dosare. Facultățile care organizează concurs de dosare sunt: Facultatea de Drept, Ştiinţe Administrative şi Sociologie (Administraţie Publică, Poliţie Comunitară, Asistenţă managerială şi secretariat, Sociologie), de Construcții, Inginerie Mecanică, Industrială și Maritimă, de Farmacie (doar la specializarea Asistentă farmacie), de Științe Economice, de Matematică – Informatică, de Fizică, Chimie, Electronică și Tehnologia Petrolului, de Științe ale Naturii și Științe Agricole. Taxele de şcolarizare variază între 1.800 lei pe an, la specializarea Poliţia Comunitară, şi 5.500 lei pe an, la Facultatea de Medicină Dentară. În luna septembrie, universitatea va organiza un nou concurs de admitere cu înscrierile între 5 şi 11 septembrie şi susţinerea probelor de admitere în perioada 12 - 15 septembrie.