Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SC Expertissa Constanţa SRL vine cu precizări

Publicat in Ziua Constanta, luni 11 iulie 2011 ·

În urma publicării de către ZIUA de Constanţa a articolului intitulat „Secretul SC Expertissa Constanţa SRL pentru câştigarea contractelor", am primit un drept la replică, din care vom prezenta cele mai relevante pasaje.

„SC Expertissa Constanţa SRL, prin reprezentanţii săi legali (...) în legătură cu materialul publicat în data de 06.07.2011, intitulat «Secretul SC Expertissa Constanţa SRL pentru câştigarea contractelor», vă transmitem punctul nostru de vedere: (...) Introduceţi în materialul dumneavoastră, evident tendenţios la adresa firmei noastre, o serie de elemente de suspiciune atât prin afirmaţii incomplete şi lipsite de obiectivitate faţă de proiectul în cauză, cât şi prin presupuneri neacoperite de niciun fel de adevăr, prin care vă manifestaţi reaua-voinţă faţă de noi. Dorim să subliniem, de la început, că am apreciat mereu ca pozitivă intervenţia autorităţilor competente ale statului, care, de-a lungul timpului, au desfăşurat nenumărate controale privind activitatea societăţii noastre şi, de fiecare dată, au ajuns la acelaşi rezultat: nu a existat niciun fel de neregulă în desfăşurarea activităţii societăţii noastre. Vă aducem la cunoştinţă aceste lucruri tocmai pentru a face într-un cadru adecvat dovada justeţii afirmaţiilor noastre. (...) Totodată, vă stăm la dispoziţie în legătură cu tot ceea vă interesează, legat de activitatea societăţii. Criteriul de atribuire la proiectele menţionate de dumneavoastră nu l-a reprezentat cel mai mic preţ, ci cea mai bună ofertă tehnico-economică, evaluată pe baza unei formule de punctaj, care ia în calcul o serie de criterii tehnice şi de performanţă. Evident, criteriul esenţial de evaluare este şi rămâne respectarea cerinţelor caietului de sarcini.

Considerăm (...) maliţioasă afirmaţia din cadrul materialului dumneavoastră potrivit căreia doar societatea noastră s-a prezentat la licitaţie, datorit

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu, prima reacție după desecretizarea documentelor din CSAT: „O disperare masivă a sistemului/ Dreptatea lui Dumnezeu nu coincide cu dreptatea oamenilor”

HotNews acum 13 minute
Călin Georgescu, candidat independent la președinție, a afirmat că documentele desecretizate de către președintele Iohannis cu privire la modul în care i s-a promovat candidatura pe rețelele sociale, ar arăta că „sistemul” este în panică. Același lu

UPDATE - Informaţiile prezentate de SRI, SIE, MAI în şedinţa CSAT, referitoare la campania lui Călin Georgescu, declasificate. SIE: România, ţintă pentru acţiuni hibride ruse, atacuri cibernetice şi scurgeri de informaţii şi sabotaje /Ce spun SRI şi MAI

News.ro acum 48 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a fost de acord cu declasificarea, potrivit legii, la solicitarea instituţiilor emitente, a informaţiilor prezentate de SRI, SIE şi MAI, în şedinţa CSAT, anunţă miercuri Administraţia Prezidenţială. SRI arată în document

UPDATE-Guvernul Barnier, îndepărtat de la putere printr-o moţiune de cenzură

News.ro acum 12 minute
Guvernul francez condus de către premierul Michel Barnier a fost răsturnat miercuri de la putere printr-o moţiune de cenzură depusă de stânga, adoptată cu 331 de voturi la 289, scrie presa franceză. Aceasta este o premieră în Franţa din 1962, scrie

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - MAI: Printre cei care l-au susţinut pe Călin Georgescu pe TikTok a fost şi liderul unui clan, iar un lider interlop a susţinut financiar campania lui Georgescu prin intermediul acestei platforme

News.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) precizează, în raportul prezentat CSAT privind primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, că printre cei care l-au susţinut pe Călin Georgescu pe TikTok a fost şi liderul unui clan. De asemenea, un lider i

DIICOT Columbian, arestat preventiv pentru că ar fi vrut să arunce în aer ”obiective” strategice din România

Ziua Constanta acum 5 ore
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a anunțat, astăzi, 4 decembrie 2024, că cetățeanul columbian a fost trimis în judecată pentru tentativă la acte de diversiune. El este suspectat că a primit in

Biserica Ortodoxă Română își reafirmă angajamentul ferm față de apartenența României la UE, „spațiu al prosperității și cooperării între popoarele Europei”

HotNews acum 3 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) a transmis, azi, 4 decembrie, un comunicat în care precizează că „nu este indiferentă față de prezentul și viitorul României, ci apără și promovează în societate valorile credinței creștine și ale democrației europene,

Elena Lasconi, după desecretizarea datelor prezentate în CSAT privind campania lui Georgescu: Aceasta a fost metoda de lucru a Rusiei înainte de a intra cu trupe pe teritoriul Ucrainei/ Putea să se întâmple mai devreme un pic, nu cred că au aflat doar acum

News.ro acum 30 minute
Candidatul USR la alegerile prezidenţiale, Elena Lasconi, atrage atenţia, după desecretizarea documentelor prezentate în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) privind campania pe TikTok a lui Călin Georgescu, că acelaşi mod de operare l-a avut

Oficial. Robert F. Kennedy nu îl susține pe Călin Georgescu și nici nu s-a pus problema să vină în România

HotNews acum 3 ore
După ce Călin Georgescu a lansat informația că viitorul șef al Departamentului american al Sănătății, Robert F. Kennedy, ar putea veni în România, reprezentanții acestuia neagă ferm acest scenariu, informează Euronews România. Reprezentantul lui Rob

DOCUMENT SRI: Bogdan Peșchir i-a finanțat campania lui Călin Georgescu cu peste un milion de euro. Acesta a lucrat la firme asociate cu criptomonede, deținute de Gabriel Prodănescu / O firmă din Africa de Sud a contactat influencerii de pe TikTok

G4Media acum 3 ore
În documentul prezentat în CSAT, care a fost declasificat miercuri de către președintele Klaus Iohannis, Serviciul Român de Informații (SRI) precizează că Bogdan Peșchir, care are afaceri în Brașov, i-a finanțat campania lui Călin Georgescu cu peste

Helmut Duckadam, decorat post-mortem: „Omagiu pentru excepționala carieră sportivă, talent, pasiune, devotament și profesionalism”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Klaus Iohannis, președintele României, a semnat decretul de decorare post-mortem a lui luni, pe 2 decembrie, în urma unor probleme cardiace.

Vremea

București
acum

mie.

3°/6°
joi

3°/5°
vin.

4°/5°
sâm.

5°/7°
Iasi
acum

mie.

-0°/4°
joi

-0°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

6°/9°
Constanta
acum

mie.

1°/8°
joi

4°/8°
vin.

9°/10°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/4°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/4°
sâm.

2°/3°
Timisoara
acum

mie.

4°/6°
joi

2°/5°
vin.

4°/6°
sâm.

3°/5°