Ministerul Economiei va rămâne cu 2,8% din acţiunile Petrom, după listarea pachetului de 9,84% şi după ce va vinde 8% din titluri către salariaţii companiei, aşa cum prevede contractul de privatizare. Deşi Petrom valorează peste cinci miliarde de euro pe bursă, statul a renunţat, în timp, la întreaga companie pentru doar 1,5 miliarde de euro.
Statul român este pe cale de a nu mai deţine aproape nimic din Petrom, care nu este doar cea mai mare companie românească, ci deţine şi majoritatea zăcămintelor de ţiţei ale ţării (cu excepţia unor perimetre mici) şi jumătate din rezervele de gaze naturale.
Citiţi şi:
Cum pot ajunge acţiunile Petrom pe o singură mână
După ce va lista la bursă pachetul de 9,84%, a cărui vânzare a început ieri, statul va rămâne cu 10,8%. Însă, potrivit contractului de privatizare, statul va trebui să vândă salariaţilor Petrom un pachet de până la 8% din acţiunile companiei, la acelaşi preţ pe acţiune pe care l-a plătit şi OMV în 2004. Astfel că statul va rămâne cu doar 2,8% din compania petrolieră.
Ne-am ales cu praful de pe tobă
Statul a încasat 669 de milioane de euro din privatizarea din 2004 şi va primi încă cel mult 235 de milioane de euro pentru pachetul de 8% destinat salariaţilor. Astfel că, dacă adăugăm suma maximă pe care ar putea să o primească din oferta care se derulează acum, adică 610 milioane de euro, putem spune că statul s-a ales în total cu 1,5 miliarde de euro după ce a vândut aproape tot din cea mai mare companie a sa. Aceasta în condiţiile în care, în prezent, Petrom are o valoare bursieră de peste cinci miliarde de euro.
Analiştii spun că renunţarea la pachetul de 9,84% din Petrom nu înseamnă nimic pentru stat din punctul de vedere al controlului în companie. „Statul oricum era un acţionar minoritar fără niciun cuvânt de spus. S-a văzut în ultima vreme că statul nu a p