Druşcuţele au fost înlocuite cu domnişoare de onoare, caii falnici s-au transformat în maşini de lux, iar zestrea jucată în ogradă are acum forma unor plicuri cu bani.

În 1932, când moş Vasile Iftinchi s-a căsătorit cu Maria, o fată de doar 15 ani, nunta a fost celebră în Frătăuţi. Pregătirile au început cu săptămâni bune înainte, perioadă în care cei doi tineri au cerut binecuvântarea părinţilor şi au cusut hainele pentru miri şi catrinţele pentru soacre. Cu o zi înaintea nunţii, care avea loc doar duminica, vorniceii, călare pe cei mai frumoşi cai, plecau prin sat pentru a invita lumea la petrecere şi duceau hainele la cei doi miri. Duminică dimineaţa începeau să se adune nuntaşii acasă la mire, după care alaiul pleca spre biserică.

Întâlnirea mirilor, la răscruce de drumuri

„Am mers călare pe un cal împodobit cu coroană şi năframă la căpăstru. În spate veneau vorniceii şi tot alaiul. Obiceiul nu era să vină mirele acasă la fată, cei doi se întâlneau la o răscruce de drumuri sau la biserică dacă veneau din părţi diferite. Se spunea că aşa se poate întoarce nunta“, povesteşte moş Vasile.

După cununia religioasă, alaiul se îndrepta mai întâi spre casa miresei, unde soacra mică întâmpina nuntaşii cu colaci şi aghiazmă cu busuioc. „Maestrul de ceremonii a împărţit invitaţilor câte o bucată de colac, cică pentru a-i molipsi şi pe ei să facă nuntă. Apoi am început dansul cu mirele, mireasa, druştele, vorniceii şi nunii mari după care ne-am aşezat la masă. După ospăţ am scos dansul afară şi apoi nunii m-au dezgătit şi mi-au pus pe cap o broboadă“, povesteşte Maria. Apoi, vorniceii au jucat zestrea miresei, iar nunta s-a mutat la mire.

„Ne-a întâmpinat mama lui, care ne-a aşezat pe o carpetă colorată ca să ne fie viaţa înflorită şi ne-a servit cu un pahar de lapte pentru a ne fi viaţa dulce şi frumoasă. Aşa a început