Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 100 de tineri s-au înscris la Universitatea “1 Decembrie” până acum. Majoritatea au optat pentru Facultatea de Ştiinţe

Publicat in Alba24, marți 12 iulie 2011 ·

Universitatea “1 Decembrie 1918 “ din Alba Iulia și-a deschis porțile pentru toți tinerii care vor să urmeze un profil în această unitate de învăţământ superior. Tinerii care au trecut cu bine examenul de bacalaureat s-au prezentat cu dosarul la comisiile de înscriere, atât luni, cât şi astăzi, intr-un număr mai mare. Până acum s-au înscris aproximativ 100 de candidaţi, majoritatea optând pentru Facultatea de Ştiinţe.

Facultatea de Ştiinţe cuprinde catedrele de: Finanţe – Contabilitate, Management – Marketing, Matematică – Informatică şi Topografie.

La majoritatea facultăților, admiterea se face pe baza dosarului, iar tinerii au posibilitatea să treacă pe fișa de înscriere mai multe opțiuni, în ordinea preferinţelor. Pentru admiterea din acest an, Ministerul Educației a repartizat universității albaiuliene peste 1.500 de locuri, dintre care 566 subvenționate, 741 de locuri cu taxă și alte 275 pentru cei care optează pentru învățământul la distanță. Tinerii din Moldova au la dispoziţie 6 locuri, iar pentru rromi sunt 7.

În ceea ce privește taxele de studiu, valoarea acestora este după cum urmează:

- Facultatea de Istorie și Filologie – 2.000 de lei la toate specializările

- Facultatea de Ştiințe – între 1.900 și 2.400 de lei, în funcție de specializare

- Facultatea de Drept și Științe Sociale – între 1.900 și 2.400 de lei

- Facultatea de Teologie Ortodoxă – 2.000 de lei

Înscrierile au început de luni, 11 iulie și se vor încheia pe data de 21 iulie. În data de 25 iulie vor fi afisate rezultatele admiterii, iar în perioada 25 iulie-30 iulie se va face înmatricularea candidaţilor admişi pe locurile subvenţionate şi cu taxă. Administraţia universităţii a eliminat taxa de înmatriculare, de 50 de lei, care nu se mai plăteşte.

Candidaţii admişi pe locurile cu taxă se pot înmatricula şi în perioada 1 august – 19 august.

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Trump îl atacă din nou pe Zelenski: „Cea mai proastă declaraţie pe care o putea face” / Zelenski: „Ne bazăm pe sprijinul Americii”

News.ro acum o ora
Donald Trump l-a acuzat din nou, luni, pe Volodimir Zelenski că nu vrea încheierea războiului cu Rusia, după ce preşedintele ucrainean a declarat că această perspectivă „este încă foarte, foarte departe”. Scriind pe reţeaua sa Truth Social, şeful Ca

Pope Francisc suferă de două episoade de insuficiență respiratorie acută

Ziua Constanta acum 53 minute
Episoadele au fost cauzate de o acumulare de mucus, care a fost aspirat de ambele ori. S-a reluat apoi ventilația mecanică neinvazivă. Papa a rămas în alertă tot timpul. Luni seară, Biroul de presă al Sfântului Scaun a publicat următoarea actualizar

Fosta atletă Felicia Ţilea Moldovan a murit. Ea avea 57 de ani

News.ro acum o ora
Fosta atletă Felicia Ţilea Moldovan, de 12 ori campioană naţională la aruncarea suliţei, a murit la 57 de ani, a anunţat, luni, Federaţia Română de Atletism. Felicia Ţilea-Moldovan era stabilită de ani buni cu familia în Spania.

Vicepreşedinte CNAS: Ne-am confruntat cu o situaţie fără precedent / Platforma informatică a prezentat perioade de indisponibilitate, după care, începând cu 7 februarie, nu a mai funcţionat deloc pe componentele importante / Este învechită

News.ro acum 56 minute
Vicepreşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Larisa Mezinu, a afirmat, luni seară, că a existat o situaţie fără precedent, platforma informatică a sistemului medical nu a mai funcţionat deloc din 7 februarie pe componentele cele mai im

UPDATE - Bild: Doi morţi şi 25 de răniţi după ce o maşină a intrat în oameni la Mannheim / Suspectul reţinut este un cetăţean german în vârstă de 40 de ani

News.ro acum 3 ore
Două persoane au fost ucise şi 25 au fost rănite, dintre care 15 grav, potrivit unui bilanţ furnizat de sursele cotidianului german Bild, după ce o maşină a intrat, luni, în mulţimea de oameni care erau adunaţi într-o piaţă din centrul oraşului Mann

Zboruri de antrenament la înălţimi mici şi zboruri în regim supersonic cu aeronave F-16 Fighting Falcon, pe întreg teritoriul ţării, până în 10 martie

News.ro acum o ora
Forţele Aeriene Române anunţă, luni, zboruri de antrenament la înălţimi mici şi zboruri în regim supersonic cu aeronave F-16 Fighting Falcon, pe întreg teritoriul ţării, până în 10 martie. ”Aeronave ale Forţelor Aeriene Române vor executa, în perioa

„” Recorder: Viaţa de ONG-ist a lui Călin Georgescu. Acesta a luat bani de la USAID şi a avut parteneriate cu Fundaţia Soros

Mediafax acum 5 ore
„Reţeaua Soros din România va fi interzisă, cu siguranţă, pentru că a făcut mult rău ţării mele, poporului meu”, spunea recent Călin Georgescu într-un interviu cu Mario Nawfal, un tânăr conservator care realizează emisiuni pe reţeaua X (fostul Twitt

Lasconi, reacție despre o posibilă retragere în favoarea lui Bolojan

Adevarul acum 3 ore
Într-o conferință de presă susținută luni, președinta USR, Elena Lasconi, a declarat că ar putea lua în considerare retragerea candidaturii sale la alegerile prezidențiale din 2025 în favoarea lui Ilie Bolojan.

Victor Ponta anunță că a adunat semnăturile necesare și își va depune candidatura la prezidențiale

HotNews acum 3 ore
Victor Ponta a confirmat că-și va depunde candidatura în alegerile prezidențiale din mai 2025 „când termină toate procedurile” de înscriere a candidaturii, potrivit Agerpres. Este prima dată când Victor Ponta spune explicit că va candida. În 5 febru

Ordonanța Trenuleț, adoptată tacit în Senat

HotNews acum 2 ore
Senatul a adoptat tacit, luni, Ordonanța Trenuleț aprobată de Executiv pe 30 decembrie 2024, care a generat critici din toate domeniile de activitate, fiind contestată de mediul de afaceri și de sindicatele care reprezintă angajații de la stat. Măsu

Vremea

București
acum

lun.

1°/9°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/17°
Iasi
acum

lun.

-0°/8°
mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/7°
mar.

1°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/16°
Timisoara
acum

lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°