România nu s-a conformat liniilor directoare destinate sistemului naţional de estimare a emisiilor de gaze cu efect de seră şi, în consecinţă, autorităţile internaţionale ar putea suspenda dreptul de a tranzacţiona certificate de emisii de gaze cu efect de seră până la remedierea situaţiei. Guvernul a fost atenţionat, iar decizia va fi luată la finalul lunii august.
“Secretariatul Convenţiei Cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice a publicat astăzi, 12 iulie, concluziile preliminare ale Comitetului de Conformare. Potrivit acestora, România trebuie să asigure derularea şi dezvoltarea măsurilor menite să asigure îndeplinirea adecvată a tuturor activităţilor şi funcţiunilor specifice sistemului naţional.
Până la evaluarea deplină a efectivităţii acestor măsuri, Comitetul de Conformare a luat act de neconformarea României privind liniile directoare destinate sistemului naţional de estimare a emisiilor de gaze cu efect de seră şi a anunţat, ca o concluzie preliminară, suspendarea eligibilităţii României privind participarea la mecanismele flexibile în baza articolelor 6, 12 si 17 ale Protocolului de la Kyoto, până la rezolvarea neconformităţilor identificate.
Suspendarea eligibilităţii devine efectivă numai în cazul în care ea va fi menţinută şi andosată prin decizia finală a Comitetului de Conformare. Decizia finală în cazul României va fi luată la sfârşitul lunii august 2011”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Mediului.
România transmite anual, la Secretariatul Conventiei Cadru a Natiunilor Unite privind Schimbarile Climatice (UNFCCC), la Comisia Europeană şi la Agenţia Europeană de Mediu, Inventarul Naţional al Emisiilor de Gaze cu Efect de Seră (INEGES). Acest raport anual răspunde obligaţiilor asumate de România ca Parte la Anexa B la Protocolul de la Kyoto al Convenţiei UN privind Schimbările Climatice, ca