În fiecare an, Festivalul de teatru de la Avignon îşi propune să trateze, prin intermediul pieselor şi al spectacolelor selecţionate, cel puţin câteva teme grave ale lumii contemporane. Anul acesta, o temă dominantă este copilăria sau copilul, cu întrebări legate de raporturile dintre adulţi şi copii, dintre copii şi societate, dintre copii şi viitorul pregătit pentru ei de adulţi.
Spectacolul de coregrafie prezentat în Curtea de Onoare a Palatului Papilor de la Avignon reuneşte pe platou nouă dansatori adulţi şi 27 de copii, fetiţe şi băieţi, având între 6 şi 12 ani. Regizorul Boris Charmatz ne vorbeşte, printr-o metaforă vizuală, într-un mod tulburător, în prima parte a spectacolului, despre manipulare... Ceea ce vedem la început sunt nişte mecanisme infernale, un fel de macarale, care transportă corpuri, care trag, împing, depun dintr-un loc în altul corpuri inerte de adulţi.
Merită de precizat că acest coregraf extrem de talentat, Boris Charmatz, face parte dintr-un curent artistic sau mai ales coregrafic care în urmă cu 15 ani a promovat conceptul de "non-dans". Acest grup de artişti a vrut să reînnoiască total, radical, universul coregrafiei şi al dansului şi a "inventat" inerţia corpurilor, deci contrariul a ceea ce ştim noi despre dans… Copiii, actori principali la Festivalul de la Avignon
Ideea funcţionează ca o metaforă extraordinară în spectacolul de la Avignon, intitulat de altfel "Copil" ("Enfant" în franceză). Pentru că în momentul în care nişte maşini manipulează corpuri omeneşti, ne putem gândi la orice, de la manipularea unor cadavre, la ideea că noi oamenii suntem marionete în mâinile unei maşini sociale, a unei puteri care ne depăşeşte.
În partea a doua a spectacolului său, Boris Charmatz amplifică însă acest sentiment al manipulării, pentru că vedem de data aceasta cum dansatorii adulţi manipulează corpuri d