Mesajul a fost trimis. Multumesc!

\"Doctorul\" care alimentează Centrul Istoric din Bucureşti cu marijuana și cannabis. VEZI preţul drogurilor

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 12 iulie 2011 ·

Consumatorii de droguri din București au migrat din zona de fițe Dorobanți, către terasele din Centrul Istoric, spun polițiștii de la Crimă Organizată. Cel care îi alimentează și-a dat doctoratul în științe economice la Geneva și este fiul unei familii înstărite. I se spune „Doctorul”.

Cel mai important dintre dealerii care alimentează Centrul Istoric cu mari cantități de cannabis și marijuana este ”Doctorul”, deși se află deja în arest, spun polițiștii antidrog din București. El a fost prins la începutul lunii aprilie a acestui an, iar alți membri ai rețelei sunt în continuare supravegheați de polițiști.

”Doctorul”, în vârstă de 25 de ani, este fiul unor oameni de afaceri prosperi care și-a dat doctoratul în științe economice la Geneva, după ce a terminat Academia de Studii Economice (ASE) în București. La Geneva a cunoscut mai mulți traficanți de droguri care l-au cooptat în afacere. El a povestit polițiștilor de la Crimă Organizată că aduce cannabis în România de aproximativ patru ani. ”Cumpăra marfa din Olanda, mergea în Belgia, acolo o punea în colet și o trimitea în România, la Timișoara. De acolo, el sau alți trei apropiați luau coletele și le aduceau la București, de regulă cu mașini de lux”, a explicat, pentru EVZ, unul dintre polițiști.

Marfa ajungea să fie consumată pe terasele din Centrul Istoric de elevi de liceu, studenți, dar și persoane cu mulți bani. ”Prețul pe gramul de produse cannabice (cannabis, marijuana și hașis) varia de la 40 de lei, la 80 de lei gramul, în funcție de cantitatea care se negociază”, a mai spus un polițist antidrog.

”Doctorul” și alți trei apropiați au fost reținuți la Timișoara, imediat după ce au ridicat un colet în care erau trei kilograme de cannabis, în valoare de 40.000 de euro. Asta după ce, timp de trei luni, polițiștii antidrog ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate și procurorii D.I.I

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegerile pentru camera superioară din Japonia pe fondul creșterii prețurilor și temerilor privind imigrația / Test-cheie pentru prim-ministrul Ishiba

G4Media acum 25 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Alegătorii japonezi care merg la urne, duminică, ar putea declanşa un haos politic, ei fiind aşteptaţi să voteze la alegerile contestate pentru camera superioară, în contextul creşterii preţurilor şi

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Mediafax acum 33 minute
Consiliul de administrație al Astronomer a acceptat demisia lui Byron și va începe căutarea unui nou CEO, potrivit declarației. În urma videoclipului viral cu Byron, au început să circule online presupuse declarații ale lui Byron în care acesta recu

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 10 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 9 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 13 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 11 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 11 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°