Omul de afaceri Florin Pogonaru, principalul acţionar al producătorului de mase plastice Prodplast Bucureşti (PPL), va derula în perioada 13 iulie - 2 august o ofertă de preluare a companiei prin care intenţionează să achiziţioneze 59,89% din capitalul firmei în schimbul sumei de 13 mil. lei (3,1 mil. euro).
Oferta va fi intermediată de Voltinvest Craiova, iar preţul oferit acţionarilor minoritari este de 1,27 lei/unitate, cu 2,2% peste ultima cotaţie din piaţă de 1,242 lei/unitate. Oferta evaluează compania la 21,7 mil. lei, de aproape 13 ori profitul net din 2010, de 1,68 mil. lei. Afacerile Prodplast au fost anul trecut de 48 mil. lei.
Acţionarii minoritari de la Prodplast sunt însă nemulţumiţi pentru că preţul din ofertă nu a fost stabilit pe baza unui raport de evaluare, ci luând în calcul preţul mediu de tranzacţionare al titlurilor Prodplast din cele 12 luni anterioare depăşirii pragului de control în companie, aşa cum se specifică în documentul de ofertă publicat pe Bursă. Documentul de ofertă a fost aprobat recent de arbitrul pieţei.
"În primă fază CNVM l-a obligat pe Florin Pogonaru să întocmească un raport de evaluare şi pe bună dreptate pentru că titlurile Prodplast sunt nelichide, iar din această cauză se pot face tranzacţii la preţuri foarte mici. Dacă s-ar lua în calcul activele societăţii corectate, adică reevaluate de un evaluator ar rezulta un preţ de cel puţin 2 lei/acţiune. Ne exprimăm consternarea faţă de decizia CNVM prin care a aprobat oferta publică de preluare obligatorie a Prodplast la un preţ de 1,27 lei/acţiune", spun reprezentanţii Asociaţiei Investitorilor pe Piaţa de Capital.
Dacă preţul din oferta Prodplast s-ar fi realizat pe baza valorii contabile a companiei de la finele anului trecut de 44,6 mil. lei, preţul ar fi fost de două ori mai mare, respectiv de 2,61 lei/acţiune. La 20 ianuarie 2010 Central Europe