Deşi reprezintă doar 5% din conducătorii auto prezenţi în trafic, amenzile pentru viteză însumează aproximativ 15% din totalul de acest tip
Majoritatea scapă nepedepsiţi pentru că ţările care le-au aplicat contravenţiile nu îi mai pot constrânge să le plătească după ce părăsesc statul respectiv
Pentru remedierea acestui neajuns, PE a decis să se trimită conducătorilor auto contravenţiile în plic, acasă, chiar dacă au fost amendaţi în alt stat UE
Şoferii împătimiţi de viteză, amendaţi în alte state membre ale UE, nu se vor mai putea eschiva de la plata sumelor, contravenţiile urmând să le fie trimise în plic, acasă. Directiva, adoptată săptămâna trecută în Parlamentul European, permite
statelor membre să-şi acceseze reciproc bazele cu datele de înregistrare ale autovehiculelor, astfel încât conducătorii auto amendaţi într-un stat membru şi care au maşina înregistrată în alt stat membru să poată fi identificaţi.
Potrivit Departamentului pentru Afaceri Europene (DAE), şoferii din UE vor fi pedepsiţi pentru infracţiunile de trafic comise în străinătate, inclusiv pentru cele patru cauze care generează 75% din accidentele rutiere mortale - viteza excesivă, nerespectarea culorii roşii a semaforului, neutilizarea centurilor de siguranţă şi condusul sub influenţa alcoolului. La acestea se mai adaugă conducerea sub influenţa drogurilor, utilizarea ilegală a benzii de urgenţă şi utilizarea ilegală a unui telefon mobil în timpul conducerii.
Statisticile UE arată că şoferii străini reprezintă cam 5% din conducătorii auto prezenţi în trafic într-un anumit stat membru, dar amenzile pentru viteză pe care le primesc reprezintă aproximativ 15% din totalul amenzilor de acest tip. Majoritatea dintre ei scapă nepedepsiţi deoarece ţările care le-au aplicat contravenţiile nu îi mai pot constrânge să le plătească după ce părăsesc statul respec