Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, poate cere "dezmembrarea construcţiei mastodont de lângă Catedrala Sfântul Iosif", susţin avocaţii Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Bucureşti. După cinci ani de procese, Curtea de Apel din Suceava menţine decizia Tribunalului Dâmboviţa, care sistase construcţia Cathedral Plaza, pentru că lipseau autorizaţiile legale de construcţie. De cealaltă parte, reprezentanţii firmei care deţine clădirea spun că decizia Curţii este "tardivă". Ei susţin că imobilul a fost deja vândut şi chiar parţial închiriat.
După cinci ani de procese, proteste în stradă, rugăciuni şi chiar greva foamei, clădirea turn din apropierea Catedralei Sf. Iosif din Bucureşti ar putea fi demontată. Asta după ce Curtea de Apel din Suceava a menţinut decizia care sistase construcţia Cathedral Plaza, pentru că lipseau autorizaţiile legale de construcţie.
"În baza acestei decizii, primarul Capitalei poate cere desfiinţarea construcţiei ilegale", spune la RFI avocatul Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Bucureşti, Mugur Popescu.
"În mâna primarului general se află instrumentele juridice necesare pentru ca să se poată începe demontarea acestei construcţii. Există posibilitatea ca pe cale administrativă să se treacă la demontarea construcţiei, întrucât o mare parte a acesteia este situată pe domeniul public, or există dispoziţii exprese în legea construcţiilor care prevăd această posibilitate", declară avocatul Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Bucureşti, Mugur Popescu.
Reprezentanţii Cathedral Plaza se apără
De partea lor, reprezentanţii firmei care deţine clădirea spun că decizia Curţii de Apel Suceava privind turnul ridicat în apropierea Catedralei Sfântul Iosif din Capitală este "tardivă". Ei susţin că imobilul a fost deja vândut şi chiar parţial închiriat.
Millennium Building Development, constructorul clădirii, consi