Cu doar câţiva ani în urmă, o puternică ideologie - credinţa în pieţe libere şi lipsite de constrângeri - a dus lumea în pragul ruinei. Chiar şi în perioada sa de vârf, de la începutul anilor 1980 până în 2007, capitalismul dereglementat de tip american aducea o bunăstare materială mai ridicată doar celor mai bogaţi din cea mai bogată ţară a lumii. Fapt este că pe parcursul ascensiunii de 30 de ani a acestei ideologii cei mai mulţi americani au constatat că an de an veniturile lor scad sau stagnează.
În plus, creşterea producţiei din SUA nu era sustenabilă din punct de vedere economic. Pentru că o atât de mare parte din venitul naţional ajungea la atât de puţini, creşterea nu putea fi susţinută decât prin consum, finanţat, la rândul său, printr-un munte tot mai mare de datorii.
M-am numărat printre cei care au sperat că, într-un fel, criza financiară a predat americanilor (şi altora) o lecţie despre nevoia de mai multă egalitate, reglementare mai strictă şi un mai bun echilibru între piaţă şi guvernare. Din nefericire, nu a fost cazul. Din contră, o revigorare a teoriei economice de dreapta, alimentată ca de obicei de ideologie şi interese particulare, ameninţă din nou economia globală - sau cel puţin economiile din Europa şi America, unde aceste idei continuă să fie câştige teren.
În SUA, această reapariţie a dreptei, ai cărei adepţi încearcă să rescrie pe faţă legile fundamentale ale matematicii şi economiei, ameninţă să conducă forţat la o incapacitate de plată a datoriilor publice. În cazul în care Congresul ar mandata cheltuieli peste nivelul încasărilor, vom avea un deficit, iar acesta trebuie finanţat. Dar, în loc să compare atent beneficiile fiecărui program guvernamental de stimulare cu costurile impuse de creşterea impozitelor în scopul finanţării acelor beneficii, dreapta face tabula rasa - dar a nu permite datoriilor publice să c
