Când lipseşti din ţară şi nu ai acces - sau nu vrei să ai acces - la ştirile româneşti, prima impresie la întoarcere este că găseşti altă ţară. Dar nu-i aşa.
Am fost plecat din România aproape două săptămâni şi, intenţionat, am vrut să mă „rup" de actualitatea românească. Când am plecat, „cestiunea arzătoare la ordinea zilei" era împărţirea pe regiuni şi lumea se dădea de ceasul morţii să înţeleagă diferenţa dintre „România lui Băsescu" şi „România lui Crin & Ponta". Subiect important, carevasăzică, dat fiind că de felul în care se „taie" regiunile depinde viitorul administrativ al ţărişoarei. Se mai vorbea despre revizuirea Constituţiei. Şi taman la plecarea mea izbucnise scandalul în jurul acuzaţiei de „trădare" pe care preşedintele i-o adusese Regelui Mihai.
Am călătorit prin trei ţări europene în care am constatat că oamenii îşi văd de treabă şi, mai ales, nu stau toată ziua la televizor să se uite în gura preşedintelui lor, trei ţări în care nu există OTV, nici Gâdea & Dana Grecu, în care autostrăzile s-au construit într-un ritm mai rapid decât 50 de kilometri în şapte ani etc., etc. Ţări normale, carevasăzică.
La întoarcere, după această scurtă baie de normalitate, mă aşteptam - naiv, nu? - să găsesc un răspuns, o concluzie, ceva, la chestiunea regionalizării: se face, nu se face? Când? Cum? M-am înşelat, desigur. Subiectul fusese abandonat cu totul. Actualitatea românească era invadată de alte chestiuni arzătoare la ordinea zilei: Bacalaureatul - cu un cor de lamentări naţionale despre halul în care am ajuns - şi, mai ales, „cazul" copiilor răpiţi pentru a li se preleva organele. O zi întreagă, pe la diverse televiziuni, s-a vorbit despre acest subiect: unii voiau să combată zvonul ca să liniştească oamenii, alţii voiau să „tragă de el" cât mai mult ca să facă audienţă. Nimic despre regiuni, după ce, înainte să plec, se aprinsese ditamai
