Sud-coreeni, cetăţeni ai unei ţări în care se înregistrează una dintre cele mai mari rate de sinucideri la nivel mondial, au o modalitate neobişnuită de a se raporta la moarte. Aproximativ 70 de sud-coreeni au luat parte la un curs de "experimentare a morţii" pentru a preţui cu adevărat viaţa. Seminarul, care implică să zaci într-un sicriu, promite să "schimbe sensul vieţii individului şi să-i dea o şansă de a se cunoaşte pe sine", relatează The Telegraph. Lee Myung-hee, în vârstă de 42 de ani, mamă a doi copii, a spus că experienţa de a fi într-un sicriu a făcut-o să realizeze cât de mult îşi iubeşte familia şi că nu este prea devreme pentru a se gândi la moarte.
"Moartea poate veni indiferent de vârstă. Cred că poate veni pentru oricine din jurul meu, astfel că nu ar trebui să mă gândesc că moartea nu este treaba mea. Consider că este o ocazie bună pentru a-mi pregăti sfârşitul într-un mod calm", a adăugat aceasta. Kang Kyung-ah, profesorul de asistenţă medicală la Universitatea Sahmyook care conduce seminarele, le-a declarat jurnaliştilor că acestea sunt destinate mai ales sud-coreenilor de 20, 30 sau 40 de ani, fiindcă ratele de suicid tind să fie cele mai mari în rândul acestor grupe de vârstă.
Sud-coreeni, cetăţeni ai unei ţări în care se înregistrează una dintre cele mai mari rate de sinucideri la nivel mondial, au o modalitate neobişnuită de a se raporta la moarte. Aproximativ 70 de sud-coreeni au luat parte la un curs de "experimentare a morţii" pentru a preţui cu adevărat viaţa. Seminarul, care implică să zaci într-un sicriu, promite să "schimbe sensul vieţii individului şi să-i dea o şansă de a se cunoaşte pe sine", relatează The Telegraph. Lee Myung-hee, în vârstă de 42 de ani, mamă a doi copii, a spus că experienţa de a fi într-un sicriu a făcut-o să realizeze cât de mult îşi iubeşte familia şi că nu este prea devreme pentru a se gândi la moa