Berbec
Activităţile intelectuale vă vor permite să vă puneţi în valoare capacităţile; în cazul în care veţi avea de dat un examen, rezultatele vor fi cel puţin mulţumitoare. La serviciu va fi mare agitaţie, căci va fi nevoie să finalizaţi unele lucrări înainte de termen. Dacă veţi pleca la drum, este bine să ştiţi că şansa va fi de partea dumneavoastră, mai ales în ceea ce priveşte chestiunile financiare. Încercaţi să nu vă dezamăgiţi prietenii.
Taur
Nu sunteţi într-o formă nemaipomenită, aşa că nu trebuie să vă implicaţi în activităţi mari consumatoare de energie. În cazul în care aveţi o suferinţă cronică, aceasta poate reveni în atenţia dumneavoastră. Veţi avea o ieşire care ar putea tensiona relaţia cu partenerul de suflet. N-ar fi exclus, însă, nici să faceţi ceva cheltuieli pentru divertisment, alături de fiinţa iubită. Evitaţi discuţiile pe teme financiare.
Gemeni
Comunicarea cu cei din jur va evolua cât se poate de bine, acest lucru permiţându-vă să găsiţi persoane dornice să vă sprijine. În ceea ce priveşte chestiunile legate de serviciu, aţi putea să vă implicaţi în rezolvarea unei lucrări mai deosebite şi veţi primi sprijinul colegilor. Din punct de vedere sentimental, situaţia generală se îmbunătăţeşte. N-ar fi exclus să aveţi ocazia de a vă implica într-o afacere mai deosebită.
Rac
Chiar dacă vi se pare că numai dumneavoastră aveţi dreptate, nu trebuie să vă implicaţi în discuţii în contradictoriu cu superiorii ierarhici. Proiectele dumneavoastră pot fi puse în practică oricum, aşa că o atitudine mai cerebrală nu ar face decât să vă ajute. Situaţia financiară s-ar putea îmbunătăţi datorită unor activităţi extraprofesionale în care sunteţi implicat.
Leu
În această perioadă dispuneţi de multă energie fizică, pe care v-o puteţi distribui spre domenii dintre cele mai diverse. Sunteţi foarte inte