Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noi te trecem bacul si tu ne votezi!

Publicat in Romania Libera, marți 12 iulie 2011 ·

Nu putea trece mult timp până când rezultatele la examenul de bacalaureat din 2011 să fie cântărite de politicienii de la guvernare şi din punct de vedere electoral. Astfel a apărut întrebarea cinică: "Decât să le pierdem voturile nu ar fi mai bine să-i lăsăm să copieze?"

Acum serios, cine are de pierdut de pe urma unui bacalaureat corect?

Agenţia de ştiri Agerpres a publicat informaţia că în şedinţa Coaliţiei de guvernare de luni s-ar fi discutat despre implicaţiile electorale ale rezultatelor la examenele de bac, iar unii membri ar fi cerut "relaxarea" condiţiilor bacalaureatului din toamnă şi chiar eliminarea din liceele cu rezultate slabe a camerelor de supraveghere. Sursele citate de Agerpres mai spun că ministrul Funeriu s-ar fi opus totuşi acestui curent puternic venit din direcţia colegilor de guvernare.

Această ştire merită câteva observaţii.

# În primul rând, este evident că absolut toate evenimentele din această ţară încep să fie analizate exclusiv prin prisma implicaţiilor electorale. Grija aproape exclusivă a politicienilor este acum ca nu cumva să-şi afecteze şansele în alegerile de anul viitor, iar pe altarul victoriei politice pot fi sacrificate uşor chiar şi unele măsuri extrem de corecte. În această logică nu este exclus să ne trezim curând că unii politicieni vor cere eliminarea amenzilor de circulaţie. Vă daţi seama câte voturi ar putea aduce coaliţiei o asemenea măsură?

# În al doilea rând, vedem că mulţi politicieni nu au nici cel mai mic respect pentru tinerii corecţi din această ţară. De ce ar merita un licean care ştie carte de nota 1,20, dar care este lăsat să copieze şi primeşte 8, să împartă aceeaşi bancă la facultate cu unul care a luat notă mare exclusiv prin muncă proprie?

# Trebuie remarcat şi faptul că mulţi politicieni ar fi preferat acum, ca şi în alţi ani, cifrele umflate ale promovabilităţii la

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NATO nu susţine ţinta de 5% pentru cheltuieli de apărare propusă de Trump, dar ia în calcul o creştere

Mediafax acum o ora
Donald Trump, preşedintele ales al SUA, a cerut ca membrii NATO să aloce 5% din PIB pentru apărare, o creştere semnificativă faţă de actuala ţintă de 2%. Totuşi, oficialii alianţei consideră că o astfel de măsură ar fi imposibilă din punct de vedere

Elena Lasconi: Îi înțeleg pe românii care au ieșit azi în stradă, dar soluția nu e acolo

HotNews acum o ora
Președinta USR, Elena Lasconi, a reacționat, vineri, pe pagina ei de Facebook, la protestul care are loc în fața Parlamentului. Primărița de la Câmpulung a declarat că îi înțelege pe protestatari și acuză Guvernul că „a dat foc la țară”. „Au aruncat

Titluri Quality cumpara brandul Mediafax

Mediafax acum o ora
Tranzactia a fost agreata pe 8 ianuarie 2025. Mediafax, infiintata de Adrian Sarbu in 1991 ca prima agentie de stiri independenta de dupa Revolutie, este cel mai important si respectat furnizor de informatii pentru media si consumatorii finali. Medi

UPDATE - CCR: A fost înregistrată cererea depusă de avocaţii domnului Călin Georgescu / George Simion: Foarte mulţi oameni au venit să petiţioneze astăzi Curtea Constituţională/ Protest al susţinătorilor lui Călin Georgescu - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Curtea Constituţională anunţă că vineri a fost înregistrată ”cererea depusă de avocaţii domnului Călin Georgescu”, Anunţul vine în contextul în care luni Georgescu afimase că în 10 ianuarie avocaţii vor cere acestei instituţii să-şi revizuiască de u

Marcel Ciolacu: Este o certitudine că vom continua plafonarea prețurilor la energie și gaze după 1 aprilie

HotNews acum 4 ore
Guvernul caută „formula optimă” de a continua sprijinirea populației prin prețuri plafonate la energie și gaze și după 1 aprilie, a declarat premierul Marcel Ciolacu la începutul ședinței de Guvern de vineri. „Este o certitudine că îi vom ajuta în c

Incendiu la subsolul Spitalului Municipal Călărași. A fost activat planul roșu de intervenție / Pacienții nu au fost evacuați

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, vineri, într-o cameră administrativă aflată la subsolul Spitalului Municipal Călăraşi, informează IGSU. Nu s-au evacuat pacienții din spital, incendiul fiind localizat şi ulterior stins, precizează autoritățile. „Având în ved

Marcel Ciolacu: Săptămâna viitoare vom adopta toate documentele necesare organizării alegerilor pe 4 mai și 18 mai

HotNews acum 4 ore
Guvernul pregătește legislația necesară pentru organizarea alegerilor prezidențiale, aceasta fiind prioritatea Guvernului pentru următoarea ședință de guvern, a declarat premierul Marcel Ciolacu, la începtul ședinței de Guvern de vineri. Primul tur

Zi liberă în plus în minivacanța de 1 mai, înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale 2025

Libertatea acum 2 ore
Guvernul a stabilit ca ziua de vineri, 2 mai, să fie zi liberă pentru salariaţii din sectorul public, făcând astfel legătura între ziua liberă de joi, 1 mai, declarată sărbătoare legală, cu ocazia Zilei Muncii. Astfel, bugetarii vor avea o minivacan

Trump anunţă că pregăteşte o întâlnire cu Putin pentru ca să ”termine” cu Războiul din Ucraina, ”o adevărată risipă”

News.ro acum 4 ore
Preşedintele ales american Donald Trump anunţă că este pe cale să pregătească o întâlnire cu preşedintele rus Vladimir Putin pentru a ”termina” cu Războiul din Ucraina, relatează AFP. ”El vrea să ne întâlnim, iar noi suntem pe cale să organizăm asta

Ministerul Mediului: 2024 este cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice în România / Cele mai ridicate temperaturi în vara 2024 au fost 41,7 grade în iulie, la Cernavodă şi 41,1 grade în august la Zimnicea

News.ro acum 4 ore
Ministerul Mediului a anunţat că 2024 este cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice în România. Astfel, în vara lui 2024 a fost emis cel mai timpuriu cod roşu de caniculă în zilele de 22-23 iunie, iar în lunile iulie şi august, co

Vremea

București
acum

15°
vin.

6°/15°
sâm.

3°/6°
dum.

2°/5°
lun.

1°/4°
Iasi
acum

vin.

2°/10°
sâm.

1°/6°
dum.

0°/5°
lun.

-2°/2°
Constanta
acum

16°
vin.

9°/16°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/5°
lun.

2°/4°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

-2°/2°
dum.

-2°/1°
lun.

-3°/-1°
Timisoara
acum

vin.

2°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/3°
lun.

-2°/3°