Rezultatele dezastruoase înregistrate la sesiunea din vară a examenului de bacalaureat dau peste cap şi învăţământul universitar. Din cauza numărului mic de promovaţi la examenul de bacalaureat, instituţiile de învăţământ superior din întreaga ţară riscă să aibă mai puţini candidaţi la admitere decât numărul de locuri scoase la concurs. La nivelul judeţului Constanţa, după rezolvarea contestaţiilor, procentul de promovabilitate a crescut de la 57,55%, la aproape 58%, ceea ce înseamnă că, din peste 7.500 de candidaţi, au reuşit să ia proba peste 4.000 de candidaţi. Potrivit rectorului Universităţii „Andrei Şaguna" din Constanţa, numărul mic de candidaţi la admitere nu reprezintă o tragedie. „Atât universităţile de stat cât şi cele particulare vor avea un număr mai mic de studenţi ca urmare a rezultatelor înregistrate la Bacalaureat. Chiar dacă vor fi mai puţini, vom avea studenţi mai bine pregătiţi, ceea ce nu poate decât să ne bucure", a declarat rectorul universităţii constănţene, prof. dr. univ. Aurel Papari. El a adăugat că, după introducerea concursului de dosare ca modalitate de a selecta candidaţii la studenţie, numărul celor admişi a crescut considerabil, chiar dacă nu toţi aveau pregătirea necesară. Astfel, la sfârşitul primului semestru, o mare parte din studenţi părăseau facultatea, numărul acestora înmulţindu-se după încheierea anului I.
Rectorul universităţii „Ovidius" din Constanţa, prof. Univ. Dr. Victor ciupină, speră ca după sesiunea din toamnă a bacalaureatului, numărul absolvenţilor de liceu cu diplomă de bac să crească.
Pentru anul universitar 2011-2012, Universitatea „Ovidius" are la dispoziţie 5.577 de locuri, dintre care 1.380 sunt la fără taxă. MUNCITORII NECALIFICAŢI NU AU CĂUTARE În ciuda faptului că au fost depuse peste 80.000 de contestaţii la nivel naţional, rata de promovabilitate, după recorectare, a rămas sub 50%, numă