În declaraţia de interese completată de inspectorul de integritate Vasile Petrişor în luna martie 2011, acesta a menţionat faptul că este membru al Cavalerilor Dobrogei din Constanţa. În iulie, ANI l-a dat în judecată
Agenţia Naţională de Iintegritate e pusă pe fapte mari. La Constanţa, de pildă, ANI şi-a dat în judecată propriii angajaţi. Dosarele au fost înregistrate la Tribunalul Constanţa, urmând să se judece începând de luna viitoare. Întâmplător sau nu, unul dintre inspectorii de integritate daţi în judecată de ANI pare să fie mason. Cel puţin, asta reiese din declaraţia sa de interese, unde a menţionat faptul că este membru al Cavalerilor Dobrogei, una dintre cele peste 20 de loje masonice din Constanţa, conform site-urilor de specialitate.
Concret, cei doi inspectori de integritate daţi în judecată de instituţia la care lucrează sunt Violeta Florica Agop şi Vasile Petrişor. Cele două dosare cu pricina au fost înregistrate pe rolul Secţiei civile a Tribunalului Constanţa, la Litigii de muncă, termenele de judecată fiind fixate pe data de 1 august. Primul dintre cele două procese a fost înregistrat sub numărul 9879/118/2011, pe data de 8 iulie, având ca obiect o „acţiune în răspundere patrimonială". În dosar, Agenţia Naţională de Integritate este reclamant, iar Violeta Florica Agop este pârât. Aşa cum am precizat, cazul se va judeca pe data de 1 august, de la ora 8.30, la completul LMV1 al Tribunalului Constanţa. Conform legilor în vigoare, acţiunea în răspundere patrimonială se referă, pe scurt, la demersul efectuat de angajator în urma unui prejudiciu suferit din vina salariatului. Cu alte cuvinte, în situaţia de faţă, ANI s-ar fi simţit prejudiciată de cei doi angajaţi ai săi.
Fără avere şi fără interese
În ceea ce o priveşte pe Violeta Florica Agop, este de menţionat că, potrivit declaraţiei de avere completată la sfârşitul anu