Indicele preţurilor de consum s-a corectat în iunie cu 0,3%, dar, anualizat, a rămas în apropierea nivelului de opt procente
Lucian Anghel (BCR) a subliniat caracterul sezonier al ieftinirilor: Cartoful şi dovlecelul au salvat inflaţia
Ilie Şerbănescu: Reducerea este nesemnificativă, iar din toamnă scumpirile vor reveni odată cu majorarea preţurilor la gaze
După derapajul inflaţionist din ultimul an, răstimp în care indicele preţurilor de consum a avut creşteri anualizate de 7-8 procente, luna iunie a indicat o frânare temporară a acestei tendinţe, cu o scădere de 0,29% a preţurilor în raport cu luna precedentă. Totuşi, la o bază de calcul anualizată, potrivit Institutului Naţional de Statistică, inflaţia a fost de 7,93%, ceea ce arată o persistenţă a fenomenului.
Analiştii economici contactaţi de Curierul Naţional au spus că reducerea uşoară de acum este nesemnificativă, având caracter sezonier, urmând însă ca din toamnă, sub presiunea facturilor la utilităţi, fenomenul scumpirilor să se manifeste din nou cu virulenţă.
Luna trecută a fost doar a cincea din ultimii zece ani în care românii au avut parte de ieftiniri. Interesant este că toate celelalte luni (august 2006, august 2008, iulie 2009 şi august 2009) au fost tot luni de vară, care aduc o scădere a preţurilor produselor agricole autohtone. Situaţia este similară cu cea din prezent, datele din iunie arătând că declinul uşor al preţurilor a fost un rezultat al ieftinirii cu 1,34% a mărfurilor alimentare. Prin contrast, preţurile mărfurilor nealimentare au crescut cu 0,19%, iar în sectorul serviciilor acestea au fost mai mari cu 0,68%. Continuarea tendinţei inflaţioniste pe aceste categorii a fost însă contrabalansată de scăderea de peste 11% a preţurilor legumelor. Cartofii - care nu îi dădeau pace în lunile trecute guvernatorului BNR, Mugur Isărescu - s-au ieftinit cu 11,94