Formaţia Petrolul Ploieşti a învins, luni, cu scorul de 3-2, echipa bulgară Levski Sofia, într-un meci amical din stagiul de pregătire din Austria, informează site-ul oficial al grupării ploieştene.
Sârbul Nikola Komazec, în minutele 51, '58 şi '76, a marcat toate cele trei goluri ale ploieştenilor, care au revenit de la 0-2. Pentru bulgari au marcat Dimov '7 şi Green '41.
FC Petrolul: Zimmermann - Străuţ (24 Petean), Sipovic, Djurovic, P. Stoica (78 Mitea) - Bărbulescu (43 Enescu), Fl. Dumitru (66 Borza) - Opriţa (83 Milea), V. Negru (46 Buhusi), Stoimirovic (46 Cataramă) - Apostu (37 Komazec). Manager general: Valeriu Rachită ."Se pare că am greşit echipa la început, dar pentru asta sunt bune meciurile de pregătire, că ai timpul necesar să faci corecturile necesare. Mă bucur pentru atitudinea arătată de jucători şi, bineînţeles, pentru victorie, atâta vreme cât am învins una dintre forţele campionatului bulgar", a declarat, la final, Valeriu Răchită.