Locurile medicilor români plecaţi să câştige mai bine în ţările din vestul Europei sunt luate de profesioniştii din Republica Moldova.În Galaţi, una din cele mai bine-văzute clinici stomatologice are angajaţi doar specialişti care au absolvit şcoala la Chişinău.
Provine dintr-o familie de stomatologi, a învăţat medicina în limba rusă în Capitala Republicii Moldova , iar în urmă cu 15 ani a trecut Prutul şi s-a stabilit la Galaţi pentru un salariu de trei ori mai mare. Acum vorbeşte la perfecţie limba română şi conduce una dintre cele mai respectabile clinici stomatologice din Galaţi.
O întâlnim pe doctoriţa Alina Botezat în cabinetul ei din centrul oraşului, ocupându-se simultan de doi pacienţi. Este mereu foarte ocupată cu numeroşii clienţi, drept pentru care am obţinut cu greu o întrevedere.
Cheia succesului: anestezia
„În 1997, când ne-am deschis, am fost asaltaţi de pacienţi. Ni s-a dus vestea prin tot Galaţiul că tratăm dinţii fără durere. Pe atunci, aici nu prea se făcea anestezie“, spune doctoriţa Botezat.
Citeşte amănunte în ediţia locală de Galaţi-Brăila a cotidianului "Adevărul" de astăzi. Ziarul se găseşte la toate chioşcurile de difuzare a presei din oraş, împreună cu ediţia naţională a Adevărul (48+16 pagini), la preţul unic de 1,9 lei