Funcţionarii publici vor fi instruiţi online prin intermediul platformei de e-Learning, ceea ce va aduce economii la bugetul de stat, întrucât nu se vor mai cheltui bani cu deplasarea, cazarea şi plata unui trainer pentru aceştia, a declarat, marţi, ministrul comunicaţiilor, Valerian Vreme.
Acesta a participat la un eveniment organizat cu prilejul finalizării implementării proiectului e-Academie pentru funcţionari publici, potrivit unui comunicat al Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI).
"Instruirea online a funcţionarilor publici prin intermediul platformei de e-Learning va duce la realizarea de economii la bugetul de stat, nu se mai cheltuie bani cu deplasarea, cazarea şi plata unui trainer pentru funcţionari. Urmează o perioadă de implementare şi sperăm ca instituţiile statului să răspundă pozitiv iniţiativelor MCSI", a declarat ministrul Vreme, la eveniment.
Obiectivul proiectului este creşterea eficienţei procesului de instruire a funcţionarilor publici din administraţia publică centrală şi locală prin implementarea unei platforme eLearning. Prin intermediul acestei platforme se vor realiza economii la bugetul de stat şi se va instrui un număr dublu de funcţionari publici, costurile perfecţionării online fiind mult mai reduse decât instruirea clasică.
Funcţionarul public va avea acces online la materiale de calitate, beneficiind, în acelaşi timp, de suport tehnic şi de conţinut, recomandări bibliografice, cazuri de bună practică, modele europene din partea unor experţi care au competenţe în domeniu.
MCSI se va implica în desfăşurarea procesului de perfecţionare online a funcţionarilor publici, se precizează în comunicat. Pentru reglementarea acestei proceduri este în curs de pregătire o notă care va fi înaintată Guvernului. După aprobarea notei, se va crea un cadru legal de i