Lipsa unui acord politic între administraţia de la Washington şi opoziţia republicană aduce Statele Unite tot mai aproape de incapacitatea de plată. Sursa: Reuters
Statele Unite se află la doar trei săptămâni distanţă de intrarea în incapacitate de plată, dacă administraţia democrată şi opoziţia republicană nu ajung la un consens privind extinderea plafonului de îndatorare.
În pofida avertismentului ferm dat de analiştii economici, nici Casa Albă şi nici rivalii politici nu sunt dispuşi să facă un pas înapoi. Astfel, două întâlniri programate sâmbătă şi duminică nu s-au încheiat cu niciun compromis între cele două părţi. O a treia rundă de negocieri urma să aibă loc aseară.
Fără spaţiu de manevră
Republicanii nu vor sub nicio formă să accepte planul administraţiei democrate de a reduce deficitul bugetar cu aproximativ 4 trilioane de dolari în următorul deceniu pentru că acesta prevede, în special, majorarea taxelor. Ei cer, în schimb, reducerea drastică a cheltuielilor publice.
"Am ajuns în această situaţie pentru că America cheltuieşte prea mult", a subliniat Tom Price, congresman republican de Georgia. "Dacă nu acum, atunci când?" l-ar fi întrebat Obama pe republicanul John Boehner, preşedintele Camerei Reprezentanţilor. Obama i-a somat însă că trebuie să se ajungă la un compromis în următoare zece zile.
Termenul limită este 2 august, au avertizat oficialii Trezoreriei americane. După această dată, în lipsa unui acord politic asupra extinderii actualului plafonul de îndatorare de 14,3 trilioane de dolari, SUA riscă să intre, într-o primă fază, în incapacitate parţială de plată. Mai exact, în lipsa unui acord politic, administraţia de la Washington va rămâne treptat, după această dată, fără bani pentru a achita salariile funcţionarilor publici şi pensiile.
Efectele la nivelul economiei americane vor fi dezastruoase, iar