O adolescentă din SUA, în vârstă de 16 ani, a primit vestea tragică că cei cinci fraţi ai săi şi părinţii, care erau plecaţi la o întâlnire de familie în St. Louis, au murit într-un accident aviatic.
Tânăra era singurul membru al familiei care nu a putut să meargă la întrunire din cauză că era prea bolnavă să zboare.
Avionul familie, de mici dimensiuni, s-a prăbuşit în statul american Alabama. În urma accidentului aviatic, un cuplu şi cinci dintre copiii lor au murit, au precizat autorităţile.
"Vom avea nevoie de o perioadă destul de lungă pentru a investiga accidentul, pentru ca avionul s-a prăbuşit în mijlocul pădurii", a declarat un oficial american, potrivit Daily Mail.
Potrivit primelor informaţii, avionul C421 Cessna zbura de la St. Louis la Destin, Florida, când a pierdut unul din motoare. Avionul a fost redirecţionat spre aeroportul Demopolis, dar s-a prăbuşit la mai bine de trei kilometri de pistă.
Toţi cei şapte pasageri care se aflau la bordul aeronavei şi-au pierdut viaţa. Cadavrele au ars în totaliate şi sunt de nerecunoscut.