În primele cinci luni ale anului 2011 exporturile către ţările din afara UE au crescut cu 40,2%, faţă de o creştere de 29,1% în ţările membre ale Uniunii Europene. Am exportat mai mult în special în ţări mai puţin afectate de criză sau care au reluat mai rapid creşterea economică, informează Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA), într-un comunicat.
Astfel, printre ţările unde exporturile României s-au dublat sau aproape că s-au triplat se numără Kazahstan (143,45%), Africa de Sud (191,14%), Emiratele Arabe Unite (104,61%), Iordania (156,11%), Tunisia (190,55%), Afganistan (151,63), Pakistan (191,8%) şi Singapore (111,19%).
Recordul este înregistrat pe relaţia cu Kuweitul, unde volumul exporturilor a fost de peste patru ori mai mare, cu o creştere de 327,63%, în primele cinci luni ale acestui an, faţă de perioada similară din 2010.
Totodată, creşteri consistente ale exporturilor româneşti s-au înregistrat în Vietnam (77,02%), Columbia (75,89%), Azerbaidjan (95,71%), Serbia (64,3%), Irak (92,58%) şi Bosnia Herţegovina (77,73%), conform datelor MECMA.
Exportăm ca în vremurile bune
Exporturile româneşti au înregistrat în luna mai 2011 o dinamică de 27,1%, valoare similară ratei de creştere a exporturilor înregistrată în anul 2010 (28,1%), anul record al exporturilor pentru ultimele două decenii.
În primele cinci luni din 2011, ponderea produselor industriei constructoare de maşini şi echipamente de transport a fost de 42,2%. Din totalul exporturilor româneşti, 75,5% reprezintă produsele manufacturate.
Deficitul comercial din primele cinci luni ale anului a fost de 15,13 miliarde lei (3,64 miliarde euro), potrivit datelor anunţate, ieri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).