Zona euro şi FMI trebuie să demonstreze, în următoarele zile, că pot redacta un plan de salvare a Greciei, inclusiv un program de răscumpărare de obligaţiuni, pentru a evita ca pieţele financiare să scape de sub control, potrivit Institutului pentru Finanţe Internaţionale (IIF), citat de Reuters, scrie Mediafax.
Institutul, care reprezintă în negocieri marile bănci cu expuneri importante în Grecia, a făcut avertismentul într-un document adresat miniştrilor de Finanţe europeni, din data de 10 iulie.
"Este esenţial ca statele din zona euro şi FMI să acţioneze în următoarele zile pentru a evita ca evoluţiile din piaţa financiară să scape de sub control şi să accelereze accelerarea extinderii crizei datoriilor", se arată în document.
Investitorii şi-au redus marţi plasamentele în euro şi acţiuni pentru a treia şedinţă consecutiv, din cauza temerilor tot mai mari că criza se extinde în Italia şi Spania.
Indicele pan-european FTSEurofirst 300 era la jumătatea tranzacţiilor în scădere cu 0,8%, indicele japonez Nikkei a închis cu pierderi pentru a treia şedinţă, iar bursele de pe Wall Street au deschis cu o evoluţie negativă.
Euro este în scădere cu 0,2%, la 1,4013 dolari pe unitate, după ce în timpul tranzacţiilor a atins 1,3837 dolari pe unitate, minimul ultimelor patru luni.
Zona euro şi FMI trebuie să demonstreze, în următoarele zile, că pot redacta un plan de salvare a Greciei, inclusiv un program de răscumpărare de obligaţiuni, pentru a evita ca pieţele financiare să scape de sub control, potrivit Institutului pentru Finanţe Internaţionale (IIF), citat de Reuters, scrie Mediafax.
Institutul, care reprezintă în negocieri marile bănci cu expuneri importante în Grecia, a făcut avertismentul într-un document adresat miniştrilor de Finanţe europeni, din data de 10 iulie.
"Este esenţial ca statele din zona euro şi FM