Handbalistele craiovene au susţinut ieri prima şedinţă de pregătire sub comanda noului antrenor, Bogdan Burcea
Componentele echipei feminine de handbal SCM Craiova s-au antrenat ieri-dimineaţă, pentru prima dată, sub comanda noului antrenor, Bogdan Burcea.
Fetele începuseră pregătirea de o săptămână, cu program individual, după ce înainte efectuaseră vizita medicală la Policlinica pentru Sportivi din Craiova.
De la prima şedinţă de pregătire sub comanda noului tehnician au lipsit trei dintre junioarele venite de la Centrul Naţional Olimpic de Excelenţă (CNOE) de la Râmnicu Vâlcea, Elena Cristina Florică, Andreea Ianăşi şi Ana Apipie, convocate pentru o acţiune a lotului naţional. Nici portarul Ildiko Barbu nu a fost ieri la antrenamentul desfăşurat în Sala Sporturilor „Ion Constantinescu“, dar au fost prezente jucătoarele: Maria Vlăsceanu, Florina Şerban (portari), Mihaela Briscan, Alexandra Gogoriţă, Ana Ion, Irina Lăzărin, Andreea Mitran, Diana Pătru, Mihaela Pătuleanu, Elena Nicu şi Nicoleta Tiţă (jucătoare de câmp). Din lotul de anul trecut au mai rămas şase jucătoare: Vlăsceanu, Barbu, Briscan, Gogoriţă, Mitran şi Elena Nicu. „Pregătirea se va desfăşura în Craiova, cu câte două antrenamente zilnice, apoi vom susţine o serie de meciuri amicale. În mare, lotul este definitivat, dar mai pot apărea una sau două jucătoare“, a spus ieri antrenorul Bogdan Burcea.
În perioada 11-13 august, SCM Craiova va fi gazda unui turneu amical cu echipe din Liga Naţională, urmând să se desfăşoare, cel mai probabil în sala din Filiaşi, acolo unde handbalistele oltene vor susţine meciurile de pe teren propriu în noul sezon, care va debuta pe 3 septembrie. În afară de turneul pe care îl organizează, echipa craioveană va merge şi la alte turnee amicale.
Victorina Bora, la Iaşi
Victorina Bora, fosta antrenoare-jucătoare a echipei craiovene,