Să lămurim puţin lucrurile. Lucian Bute e un mare sportiv, şi-a atins gloria după mii de ore de trudă, iar meciul său cu Mendy ar fi făcut sala plină şi la Montreal sau oriunde. Pentru Lucian urmează confruntări aprige, iar TVR (care izbuteşte să aibă pierderi de 40 milioane de euro pe an, prin cheltuieli anapoda) trebuie să se gândească de pe acum la preluarea meciurilor. De astă dată, Bute a dorit mult să boxeze acasă, iar Elena Udrea a prins din zbor oportunitatea unei, spera, lovituri de imagine de bani publici, avându-l partener pe preşedintele controversat al FR Box, beneficiar direct al afacerii, prin firma sa, Rudel Obreja. Nu tocmai cunoscător al fiţelor dâmboviţene, Lucian a căzut în capcană şi i-a fost dat ca, după ovaţiile la adresa sa, să audă şi corul de huiduieli în care a izbucnit publicul, atunci când, la insistenţele lui Obreja, a rostit fără rost numele ministresei detestate.
Rămân însă în suspensie chestiuni legate strict de implicarea financiară guvernamentală, lejeritatea cu care s-au cheltuit circa cinci milioane de euro (aproape două milioane MDRT, apoi sute de mii de la companiile de stat etc.). Dna Udrea şi “avocaţii” ei trâmbiţează un succes de marketing în promovarea celebrei frunze. Fals. Telespectatorii şi posibilii turişti români n-aveau nevoie să vadă frunza ministresei, ca să afle despre România, iar impactul peste hotare, la o asemenea sumă, trebuie nu doar vânturat în vorbe, ci demonstrat cu repere de audienţă confirmate oficial. E de discutat şi tranzacţia cu firma lui Obreja. Ca să nu iasă (ori să rămână, ca şi după alte acţiuni de PR în care a fost implicată dna Udrea) vorbe, e mai mult decât oportună o evaluare riguroasă a contractului de către Curtea de Conturi Departamentul de Luptă Antifraudă de pe lângă Guvern. Ca nu cumva tevatura să ajungă a fi cântărită (s-a mai întâmplat) de Oficiul de Luptă Antifraudă al CE. D