Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Posta, prima institutie de stat care a trecut la regionalizare

Publicat in Daily Business, marți 12 iulie 2011 ·

Desi proiectul impartirii Romaniei pe regiuni a fost amanat, pana la toamna, din cauza vacantei parlamentare, Daniel Neagoe, directorul general al Postei Romane, a declarat ca institutia a fost deja reorganizata dupa acest model.

"Avem opt directori regionali care raspund de intreaga activitate, Posta fiind reorganizata pe regiuni", a adaugat Neagoe.

De asemenea, intrebat cati angajati ai companiei vor fi dati afara, directorul general a negat cifra de 2.000 de oameni, vehiculata de Ministerul Comunicatiilor, precizand ca este vorba de aproximativ 1.400 de posturi.

Compania Nationala Posta Romana (CNPR) a realizat in perioada ianuarie-mai 2011 venituri lunare medii de aproximativ 110 milioane de lei pe luna, cu o crestere de 6% in mai fata de ianuarie, potrivit datelor companiei.

Pierderile inregistrate de CNPR au evoluat de la 76 milioane de lei in decembrie 2009, la 4,3 milioane de lei in mai 2011. Oficialii companiei estimeaza trecerea pe profit in luna iulie 2011.

De asemenea, in perioada 2010-2011, Dan Neagoe, directorul general al CNPR, a reziliat contractele cu G4, Blue Air, UTI si Romprest, in valoare de 441 milioane de euro, cu o valoare medie lunara de 5,24 milioane euro.

Directorul general al Postei Romane, Dan Neagoe, a declarat marti, intr-o conferinta de presa, ca anul trecut, cand a preluat conducerea companiei, pierderile erau foarte mari, iar una dintre masurile luate a fost rezilierea si suspendarea mai multor contracte "impovaratoare", de circa 500 milioane de euro, incheiate in perioada 2007-2008.

Contractul cu cea mai mare valoare a fost incheiat cu G4S, pentru procesarea si transportul monetar. Acordul, in valoare de circa 350 milioane euro, a fost suspendat.

De asemenea, Posta Romana a reziliat in februarie un contract de 45 milioane euro incheiat cu operatorul

Articolul in Daily Business >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum va fi vremea la început de an. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Ziare.com acum 12 minute
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri, 27 decembrie, meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele spe

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 19 minute
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, susţine Coreea de Sud

News.ro acum 2 ore
Agenţia de spionaj din Coreea de Sud a confirmat relatările ucrainene conform cărora un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, în ceea ce ar putea fi prima captură de acest fel de când Phenianul a trimis forţe de luptă pentr

Mesaj Ro-Alert în a doua zi de Crăciun la Tulcea! Țintă aeriană de mici dimensiuni, detectată în zona Chilia Veche

Ziua Constanta acum o ora
Sistemul de supraveghere radar al Armatei României a detectat joi, 26 decembrie, la ora 21.04, într-o zonă aflată la aproximativ 15 km est de localitatea Chilia Veche, județul Tulcea, un semnal de țintă aeriană de mici dimensiuni, care se deplasa pe

„El mi-a propus acest lucru”. Vladimir Putin dezvăluie că Joe Biden a propus amânarea aderării Ucrainei la NATO în 2021

Mediafax acum 22 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat, în cadrul unui briefing de presă, că preşedintele american Joe Biden ar fi propus amânarea aderării la NATO pentru 10-15 ani. Întâmplarea s-ar fi produs cu un an înainte de invazia rusă în Ucraina, în 2021.

Manmohan Singh, fost prim-ministru al Indiei şi arhitect al reformei economice, a murit la vârsta de 92 de ani

News.ro acum 2 ore
Fostul prim-ministru indian Manmohan Singh a murit la vârsta de 92 de ani. Singh a fost unul dintre premierii cu cel mai lung mandat din India şi a fost considerat arhitectul unor reforme economice liberale, ca premier între 2004 şi 2014 şi anterior

Banca Mondială a crescut prognoza PIB-ului Chinei pentru 2024 şi 2025

News.ro acum 3 ore
Banca Mondială şi-a ămbunătăţit joi previziunile privind creşterea economică a Chinei în 2024 şi 2025, dar a avertizat că încrederea redusă a populaţiei şi a companiilor, împreună cu factorii contrari din sectorul imobiliar, vor continua să o împovă

Israelul loveşte mai multe ţinte Houthi din Yemen/ Şase persoane, ucise

News.ro acum 3 ore
Israelul a lovit mai multe ţinte din Yemen care au legătură cu mişcarea Houthi, aliniată Iranului, inclusiv Aeroportul Internaţional din Sanaa, iar presa Houthi afirmă că şase persoane, cel puţin, au fost ucise, relatează Reuters. Şeful Organizaţiei

Turiști salvați de Salvamontiști de pe Via Transilvanica. S-a intervenit şi pentru recuperarea trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut într-o prăpastie

Ziare.com acum 10 ore
Salvatorii momtani din Suceava au reușit, joi, 26 decembrie, să recupereze doi turişti de pe traseul Via Transilvanica. De asemenea, s-a intervenit pentru a recupera trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut în timp ce vizita o cascadă din zon

Tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu, reţinut pentru conducerea unui vehicul fără a deţine permis / A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba

News.ro acum 13 ore
Un tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu a fost reţinut, joi, pentru 24 de ore, fiind acuzat că a condus maşina, deşi nu deţine permis. A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba şi o dată în judeţul Sibiu. ”La dat

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°