Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Angela Gheorghiu, în „Tosca“

Publicat in Adevarul, marți 12 iulie 2011 ·

Celebra soprană revine joi şi duminică seară la celebra Royal Opera House, interpretând rolul principal din capodopera lui Giacomo Puccini, fiind cap de afiş într-o distribuţie prestigioasă. Pe 29 iulie, Angela Gheorghiu va putea fi văzută alături de Placido Domingo la O2 Arena din Londra, iar între 18 septembrie şi 4 octombrie va reveni la Covent Garden în „Faust“, de Gounod.

Soprana Angela Gheorghiu (46 de ani), în rolul faimoasei Floria Tosca, se reîntâlneşte mâine, dar şi duminică, 17 iulie, pe scena de la Royal Opera House din Londra, cu Jonas Kaufmann în rolul Mario Cavaradossi şi cu Bryn Terfel în Scarpia, la pupitrul orchestrei, aflându-se Antonio Pappano pentru două spectacole cu populara operă a lui Puccini. Producţia semnată de Jonathan Kent este extrem de picturală, slujită de decorurile lui Paul Brown. O astfel de distribuţie se întâlneşte destul de rar, chiar şi la Covent Garden, spectacolele fiind de altfel filmate, apariţia ulterioară a unui DVD fiind aşteptată de toţi admiratorii solistei. De altfel, cel mai recent album al Angelei Gheorghiu, lansat în 2011 de EMI, este „Tosca", înregistrată cu acelaşi ansamblu de la Covent Garden şi cu acelaşi dirijor, Antonio Pappano.

Alături de Domingo

Angela Gheorghiu declara cu nedisimulată uimire: „Am senzaţia uneori că au căutare doar deciziile mele de a suspenda o apariţie. Doar despre ele se scrie. De multe ori există neînţelegeri între artişti şi teatre, dar din presă nu aflăm despre toate acestea. Se pare că în cazul meu, aceste aspecte devin foarte interesante. Nu aceasta este adevărata Angela".

Soprana, în repetiţii generale la „Tosca“ Foto: catherine ashmore, Royal Opera House

Dacă anul acesta a apărut deocamdată „Tosca" pe CD, dintre apariţiile de operă ale anului 2010, nu mai puţin de nouă CD-uri au numele Angelei Gheorghiu pe copertă, dintre acestea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A început campania electorală pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale / Ce reguli trebuie să respecte candidații

HotNews acum 20 minute
Campania electorală pentru turul doi al alegerilor prezidențiale a început vineri, pe 9 mai, după ce Curtea Constituțională a României a validat primul tur de scrutin. Campania se termină pe 17 mai la ora 07:00, iar finala prezidențială va avea loc

Când este programată liturghia de inaugurare a pontificatului Papei Leon al XIV-lea

Ziua Constanta acum 36 minute
Liturghia de inaugurare a pontificatului Papei Leon al XIV-lea va avea loc duminică 18 mai, a anunțat Vaticanul vineri. La eveniment vor asista delegații și șefi de stat din întreaga lume. Noul papă, ales joi, va susține prima sa audiență generală p

VIDEO Donald Trump, complimente pentru Ursula von der Leyen: „Este cu adevărat fantastică”. Reacția șefei Comisiei Europene

HotNews acum 47 minute
Preşedintele american Donald Trump a declarat joi că speră să se întâlnească cu „fantastica” preşedintă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în contextul creşterii tensiunilor comerciale dintre Statele Unite şi UE, relatează vineri AFP. „Este

Primăria Constanţa anunţă redeschiderea Cazinoului / Obiectivul va putea fi vizitat săptămâna viitoare

G4Media acum 42 minute
Primăria Constanţa anunţă că săptămâna viitoare va fi redeschis Cazinoul, iar acesta va fi putea fi vizitat între 21-25 mai, atunci când sunt programate Zilele municipiului. Au fost pregătite concerte, spectacole, parade şi surprize artistice care v

Indicele ROBOR a ajuns la 7,31%

HotNews acum 3 ore
Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, și-a continuat vineri panta ascendentă până la 7,31% pe an, de la 7,25% pe an în ședința precedentă, conform datelor publicate de

Ilie Bolojan, MESAJ de Ziua Europei: România este parte din proiectul european și trebuie să continuăm acest drum

Gandul acum 3 ore
„România este parte din proiectul european și trebuie să continuăm acest drum”, a afirmat președintele interimar Ilie Bolojan, într-un mesaj transmis vineri, de Ziua Europei. „Dragi români, dragi tineri, astăzi, de Ziua Europei, trebuie să vorbim de

Autoritățile din Ucraina au descoperit o rețea de SPIONI care acționau la ordinele serviciilor din Ungaria

Gandul acum o ora
Agenția de securitate ucraineană SBU a anunțat vineri că a descoperit o rețea de spionaj condusă de statul maghiar, care avea scopul de a obține informații despre apărarea Ucrainei. Într-o declarație, SBU a afirmat că a reținut doi suspecți de spion

Criza politică din România ar putea afecta finanțarea externă a țării, avertizează S&P

HotNews acum 2 ore
Criza politică din România și posibilele întârzieri în răspunsul politic la dezechilibrele economice de după colapsul guvernului de coaliție ar putea submina unele surse de finanțare externă, a apreciat S&P Global, compania mamă a firmei de rating S

Aterizare forţată a unui avion de la Aeroclubul Caransebeş/ Experienţa pilotului a salvat echipajul de la bord

News.ro acum 2 ore
Un avion ultrauşor de la Aeroclubul Caransebeş, judeţul Caraş-Severin, a aterizat forţat, vineri, imediat după decolare. La bord se afla pilotul şi unul dintre cursanţii de la aeroclub. Experienţa pilotului a salvat întregul echipaj de la bord.

Suspect de crimă, găsit SPÂNZURAT în arestul Poliției Gorj. Deținutul fusese diagnosticat cu schizofrenie

Gandul acum o ora
Un bărbat, suspect de crimă, aflat în arest preventiv la centrul de reținere al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, a fost găsit spânzurat, în noaptea de joi spre vineri. Bărbatul avea în jurul gâtului firul telefonului existent în celulă, a t

Vremea

București
acum

15°
vin.

13°/16°
sâm.

9°/14°
dum.

8°/21°
lun.

8°/18°
Iasi
acum

vin.

8°/12°
sâm.

5°/17°
dum.

7°/11°
lun.

4°/15°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/16°
lun.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/15°
dum.

5°/11°
lun.

5°/13°
Timisoara
acum

16°
vin.

7°/16°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/18°
lun.

5°/17°