Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploieştenii se pot răcori la dozatoarele de apă. Aflaţi locaţiile acestora

Publicat in Adevarul, marți 12 iulie 2011 ·

Temperaturile de peste 35 de grade din ultimele zile au determinat autorităţile să instaleze în toate cartierele Ploieştiului puncte de prim ajutor.

Există zece corturi amplasate în Mihai Bravu, Gara de Sud - staţia de tramvai, Centru - zona pietonală, staţia RATP din faţa Palatului Administrativ şi refugiul RATP din zona Galeriilor Comerciale, Nord - Complex Mare şi Vest - foişorul din parc, staţia de la Lămâiţa, vis-a-vis de supermarketul Kaufland şi vis-a-vis de Apele Române, pe strada Gheorghe Grigore Cantacuzino în care trecătorii afectaţi de căldură se pot odihni la răcoare şi se pot răcori cu un pahar de apă. În acest sfârşit de săptămână, numărul solicitărilor la serviciul de ambulanţă a crescut cu aproximativ 50 de apeluri pe zi.

Deşi nu au fost persoane căzute în stradă din cauza căldurii, probleme au avut în general bolnavii cronic și cei care suferă de afecțiuni cardiovasculare. Totodată s-au înmulţit şi agresiunile fizice, dar şi accidentele care s-au soldat cu mai multe victime decât de obicei, acestea acuzând stop cardio-respirator. Ploieştenii sunt sfătuiţi să evite expunerea prelungită la soare între orele 11-18, să poarte pălării și haine lejere din fibre naturale, să bea zilnic între 1,5 și 2 litri de apă, fără să aștepte apariția senzației de sete şi să nu consume alcool și băuturi care conțin cofeină. Pentru limitarea creşterii temperaturii în locuinţe trebuie să închideţi ferestrele expuse la soare, să ţineţi ferestrele închise pe toată perioada cât temperatura exterioară este superioară celei din locuinţă, să deschideţi ferestrele seara târziu, noaptea şi dimineaţa devreme şi să închideţi orice aparat electrocasnic de care nu aveţi nevoie.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Lotul preliminar al României pentru Euro 2024. Pe lista lui Iordănescu se află doi debutanţi

News.ro acum 26 minute
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat, vineri, lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lista reprezintă şi lotul preliminar pentru Euro 2024. Printre jucă

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Care sunt zonele vizate

Ziare.com acum 34 minute
INGHA anunţă cod galben de inundaţii în şase judeţe, până sâmbătă dimineaţă, 25 mai. Codul galben este valabil începând de astăzi, ora 12:00, până sâmbătă diminața, 25 mai, ora 7:00. „Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a insti

Fetiţă de 10 ani, în comă, după ce mama ei a folosit o soluţie pentru deparazitarea oilor pentru a scăpa de purici

HotNews acum 27 minute
O fetiţă de 10 ani din judeţul Caraş-Severin a ajuns la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara, după ce mama ei a folosit în locuinţă o substanţă toxică, de uz veterinar, pentru a scăpa de purici. SpitalFoto: Upixa2 | Dreamstime.com Potrivi

A venit confirmare oficială! Loredana Toma și Mihaela Cambei merg la Paris

Gazeta Sporturilor acum 58 minute
Halterofilele Loredana Toma (28 de ani) şi Mihaela Cambei (21 de ani) vor fi prezente la Jocurile Olimpice de la Paris, bilete obținute în urma locului ocupat în clasamentul mondial la categoriile 71 kg, respectiv 49 kg. Delegația României a ajuns l

Foștii șefi din SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasaţi sub control judiciar. La fel și partenerul lor, avocatul Doru Trăilă

Ziare.com acum 5 ore
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a plângerii depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Atât Coldea

Marcel Boloş: Am finalizat reorganizarea ANAF, care va duce lupta antifraudă la un alt nivel / Reorganizăm Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Direcţia generală executări silite

News.ro acum o ora
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că a finalizat reorganizarea ANAF, care va duce lupta antifraudă la un alt nivel. Ministrul mai spune că se reorganizează activitatea Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, pentru a ave

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza. Unul dintre ei avea cetăţenie franceză şi mexicană

News.ro acum 31 minute
Armata israeliană (IDF) a anunţat vineri că a recuperat trupurile a trei ostatici care au fost duse în Fâşia Gaza după ce au fost ucişi în timpul atacului din 7 octombrie 2023 de către militanţii Hamas, informează Reuters şi AFP. IDF a precizat că t

Nicolae Ciucă: Partidul Naţional Liberal împlineşte astăzi 149 de ani. Liberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, transmite vineri, la împlinirea a 149 de ani de la apariţia formaţiunii, că iberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră: independenţa, Marea Unire, reform

Preşedintele Cehiei a ajuns la spital, după un accident cu motocicleta. Fost general NATO, Petr Pavel, este recunoscut pentru activitățile sale extreme

Ziare.com acum 4 ore
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

Vremea

București
acum

26°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

9°/16°
Constanta
acum

23°
vin.

15°/23°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

18°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°