Săpăturile realizate de arheologi în zona unor rămăşiţe ale unei metropole antice din sudul Israelului pun cap la cap istoria unui popor amintit adesea în Biblie drept unul de oameni răi, duşmani ai israeliţilor, filistenii, potrivit usatoday.com.
Orasul israelian Gat, unde sezonul de săpături arheologice a început săptămâna aceasta, îi ajută pe cercetători să redea un portret mai nuanţat filistenilor, popor care apare în povestea biblică drept duşman veşnic al israeliţilor. La săpăturile de anul acesta contribuie arheologi din Canada, Coreea de Sud, SUA.
Au fost descoperite 3.000 de vase de lut ale filistenilor. Un fragment de vas are pictat pe el un cadru roşu şi o spirală neagră: o decoraţie obişnuită în arta greacă veche, dar şi un indiciu al originilor filistenilor în Marea Egee.
Cu aproape trei milenii în urmă, Gat s-a aflat la frontiera dintre filisteni, care au ocupat câmpia Mării Mediterane, şi copiii lui Israel, care a controlat dealurile din centru. Cel mai faimos locuitor al oraşului a fost, conform Carţii lui Samuel, Goliat - războinic uriaş, despre care se ştie că a fost doborât de un tânăr păstor, David, cu praştia.
Filistenii au ajuns în această zonă pe mare, venind din zona în care se află astăzi Grecia, în jurul anului 1.200 î.Hr. Intenţia lor era aceea de a conduce porturile mari din Ashkelon şi Ashdod, acum oraşe din Israel, şi din Gaza, acum parte integrantă din teritoriul palestinian, cunoscut sub numele de Fâşia Gaza.
La Gat, filistenii şi-au stabilit o aşezare care a fost locuită încă din vremuri preistorice. Săpăturile dovedesc faptul că, deşi au adoptat aspecte ale culturii locale, nu şi-au uitat rădăcinile. Chiar şi la cinci secole după ce au ajuns în această zonă, filistenii se închinau încă unor zei cu nume greceşti.
Arheologii au descoperit că dieta acestora se baza pe vegetale asemănătoare cu mazărea ş